Fundația Culturală "Hyperion - C.b." Botoșani și Reprezentanța Botoșani a Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România vă invită sâmbătă, 21 octombrie 2017, la comemorarea a 20 de ani de la moartea poetului Horațiu Ioan Lașcu (1997-2017).
Scriitorii botoșăneni, alături de scriitori din Iași și Tecuci, vor participa la o întâlnire literară în cadrul căreia se vor rosti versuri ale poetului, amintiri ale celor care l-au cunoscut, fiind prezentată și cea mai recentă carte cu poezii ce poartă semnătura lui Horațiu Ioan Lașcu.
Slujba de pomenire va începe la ora 9, la Biserica din cimitirul satului Stâncesti, unde poetul își doarme somnul de veci.
Cei care l-au cunoscut pe Horațiu Ioan lașcu sunt invitați apoi, la ora 14.00, în sala de lectură a Bibliotecii Judetene „Mihai Eminescu” Botoșani, pentru a-i aduce cuvenitele omagii.
Vor recita din opera poetică a lui Horațiu Ioan Lașcu actorii Dana Bucătaru și Cezar Amitroaie.
Va fi prezentată cartea „N-am fost niciodată al vostru”, de Horațiu Ioan Lașcu, Editura Junimea, Iași, 2017. Prezintă Lucian Vasiliu și Nicolae Corlat.
Participă scriitorii Lucian Vasiliu, Liviu Apetroaie, Cristian Pohrib, Gellu Dorian, Nicolae Corlat, Gabriel Alexe, Maria Baciu, Dumitru Necșanu, Cezar Florescu, Cristina Șoptelea, Liviu Șoptelea, Vlad Scutelnicu și alții.
Horaţiu Ioan Laşcu s-a născut la data de 8 mai 1964 în oraşul Iaşi. A studiat la şcoala primară din satul Stînceşti, judeţul Botoşani, gimnaziul la Liceul Mihai Eminescu din Botoşani. Copilaria i-a fost marcata de bunicul sau, eminescologul I.D. Marin. A urmat cursurile Liceului Pedagogic Botoşani în perioada 1980-1982, pe care le-a absolvit la Liceul Mihai Eminescu din Iaşi, în 1984. In acelaşi an a devenit studentul Facultăţii de Filologie (secţia română- franceză) a Universităţii „A.I. Cuza” din Iaşi, pe care a absolvit-o după patru ani. După terminarea facultăţii a fost profesor la Şcoala generală Todireni, judeţul Botoşani, iar din 1990 redactor la Gazeta de Botoşani, profesor la Liceul de Arta din Botoşani în anul 1991, pentru scurt timp, a urmat o perioadă de boemă pînă în 1994, cînd a fost angajat ca referent la Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a Creaţiei Populare Botoşani, unde a lucrat pînă în octombrie 1997, cînd s-a stins din viaţă (23 octombrie 1997). A debutat în revista Amfitrion din Botoşani în 1980. Au urmat colaborări la revistele studenţeşti din Iaşi, precum şi la Convorbiri literare şi Cronica. A fost redactor al revistei Hyperion – Caiete botoşănene în perioada 1991-1997 şi la revista Agora a tinerilor poeţi botoşăneni, în perioada 1992 -1994. A publicat poezii, proză, articole şi eseuri în revistele literare din România şi Republica Moldova. 130 A publicat cărţile: Înălţarea, Ed. Padal-Elcom, 1995 (antum) – Premiul Filialei Iaşi a USR, 1996; Lacrima neagră, Ed. Axa, 1998, Cartea învierii, Ed. Axa, 2004 (postume), Poezii (ediţie definitivă), Editura Axa, 2005 si 2012, N-am fost niciodata al vostru (antologie), Editura Junimea, 2017. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Referinte critice
Note critice „Poezia lui este străbătută de sentimentul morţii, de cel al inutilităţii, al vinovăţiei, dar şi de un acut sentiment al respectului pentru harul pe care-l avea în raport cu limba în care scria şi cu literatura din care dorea să facă parte.” (Gellu DORIAN)
„Horațiu Ioan Lașcu trăia doar ca să-și numere zilele ce-l despărțeau de moarte, ca moartea să devină „un băiat frumos şi curat”, trecerea în neființă însemnînd urcarea la cer. Ceea ce Horațiu Iona Lașcu a tipărit, a pregătit pentru tipar sau doar a scris face parte dintr-un același text, ale cărui repere referențiale – viața sinistră, paleativul iubirii, iminența morții – sînt stabile, se păstrează fragmentate in enunțuri confesive, într-un fel de respirații, care sînt un mod de a supraviețui într-o realitate limiată, într-un fragment de timp care este viaţa. Presiunea limitelor iscă tensiunea spiritului şi tocmai această stare tensionată îşi găseşte în sărăcia verbală a segmentului de text un spaţiu de rezonanţă ce intensifică strigătul dureros. Fiecare poezie e partea ce păstrează nealterată esenţa, dezvăluie ceea ce este întregul creaţiei. Cel care a plîns... Lacrima neagră nu face parte din nici o gaşcă, din nici un contingent de poeţi solidarizaţi sub o comandă unică sau de instinctul de turmă care exclude riscul de a te impune de unul singur ca un neputincios.” (Daniel DIMITRIU)
„Horaţiu, poetul care se traducea singur din limba polonă în cea românească. Horaţiu, omul hălăduirilor sublunare prin Botoşanii tuturor anotimpurilor, mare iubitor de Basarabia – a pornit spre tărmul unde ne vom întregi toate idealurile.” (Emil IORDACHE)
„Înalţarea lui Horaţiu Ioan Laşcu pe cerul încăpător al poeziei va continua şi va lumina tot mai puternic.” (Cassian Maria SPIRIDON)
„Cu Icoana Maicii Domnului în dreapta, portretul Regelui în faţă şi Epopeea lui Ghilgameş la stînga – aceste simboluri care l-au călăuzit în trecerea sa printre noi, Horaţiu Ioan Laşcu îmi este prezent la tot pasul, moartea, iată, îi este refuzată.” (Nicolae CORLAT)
„(...) deşi s-a aflat permanent în preajma optzeciştilor, şi-a păstrat nealterat timbrul vocii, de altă natură decît al acestora” (Dan LUNGU)
„Oamenii întîmplaţi să se nască, precum Horaţiu, oamenii nenecesari, precum poeţii, în general, au credit în alb să facă orice. Să iubească (dacă ştiu să iubească) şi să facă orice! Platon înţelesese foarte bine primejdia unor asemenea existenţe imponderabile, antigravitaţionale pentru rînduiala unei cetăţi şi de aceea a considerat că ele trebuie suprimate sau înlăturate fără şovăire. Dacă Platon l-ar fi întîlnit prin Atena pe Horaţiu probabil ar fi încercat să-l convertească. Daca Horaţiu l-ar fi întîlnit pe Platon pe malul Bahluiului sînt sigur că nu i-ar fi acordat nici o atenţie.” (Cristian BĂDILIŢĂ)
"Ironia sorţii face ca, atunci cînd cineva încearcă să se informeze despre Horaţiu Ioan Laşcu, să afle destule despre un concurs de poezie organizat la Botoşani sau despre o librărie din acelaşi tîrg, care, prin grija unor prieteni, îi poartă numele, decât despre scriitorul însuşi. Horaţiu Ioan Laşcu este un poet al thanaticului, pentru care moartea nu este simplă metaforă, de bon ton, cum se întâmplă mai ales printre colegii săi de generaţie (nouă- zecişti), ci o prezenţă permanentă. Nu una cu care o poţi da la pace, cum se întâmplă la Cezar Ivănescu, ci un continuu spectru neliniştitor, care pătează decis şi feţele mai luminoase ale realităţii. Astfel se explică o nestrunită aplecare către confesiune, o confesiune litanică, însă nu una care ar putea să elibereze, ci una care echivalează cu o şi mai crudă conştientizare a inutilităţii fiinţei. Horaţiu Ioan Laşcu este un poet remarcabil, care îmbină din disperare jocul buf cu gravitatea autentică, farsa epidermică şi un nestins alean după nefiinţă. Redescoperit, el ar merita să schimbe cîte ceva în ierarhia ţeapănă a poeziei actuale.” (Bogdan CREŢU)
„Cînd îi citim textele lăsate în pagina tipărită sau în manuscris, ne dăm seama de pierderea grea pe care ar trebui s-o recunoască poezia noastră, română sau nu. Talentat pînă la risipirea de sine, Horaţiu Ioan Laşcu ia în viată ca subiect de studiu moartea, pentru ca în moarte să-şi prelungească viaţa prin versurile care sînt, în fapt, jurnalul unor nelinişti mai mult sau mai puţin explicate.” (Adrian Alui GHEORGHE)
„Există la Horaţiu Ioan Laşcu un fericit melanj între sobrietate şi baroc imagistic, descriere sau metaforă şi cîteodată senzaţia că scriitura s-a produs sub presiunea morţii iminente. Nota de angelic, de poet fără timp, ca Nichita Stănescu, mai stă- ruie după lectură. Soluţia pe care o propune poetul botoşănean este una estetică, dezvoltată sub forma deplinei libertăţi.” (Victor TEIŞANU)
„Poezia sa îmbină într-un suflul personal fronda şi dezabuzarea poetului maudit cu melancolia moldavă. Volumul de debut, adunînd poemele unui deceniu, confirmă - şi fixează - vocaţia lirică a acestui risipitor incorigibil. Horaţiu Ioan Laşcu este un elegiac scuturat uneori convulsiv de accese de mînie şi sarcasm, pe care i le provoacă incompatibilitatea morală cu mediul. Fragilitatea casantă a poetului se simte, pe bună dreptate, ameninţată de rîsul proştilor. Captiv în cotidian – spaţiu prin excelenţă al profanului – Horaţiu Ioan Laşcu tînjeşte la o eliberare în transcendent. Titlul volumului, Înălţarea, relevă tocmai năzuita ascensiune spirituală. Experienţa sacrului, în ipostaza ei creştină, mistică, l-ar conduce spre un departe eliberator, extramundan, loc al revelaţiei şi al redempţiunii. Acest pol plus orientează metafora versurilor sale, care depăşeşte ornamentul retoric şi urcă, atunci cînd este inspirat, spre alegoric şi anagogic. Poet în toate celulele fiinţei sale, Horaţiu era, pentru mulţi din profesori, un produs-vedetă; prin Horaţiu, facultatea îşi justifica, în mod nesperat, puterea de a accepta şi promova nonconformismul, arta vie, în ciuda academismului găunos şi lipsit de valoare care, în realitate, o submina din interior. (...) Era inegal, ca un tânăr artist veritabil. Scria imperfect, scria perfect, era grotesc, era sublim. Să te încumeţi la hotarele artei scrisului e riscant, pentru că acolo nimeni şi nimic nu veghează ca să-ţi certifice valoarea. El se afla pe un no poet's land, iar cei din jurul lui nu vedeau ce se petrece acolo, dar bănuiau, speriaţi, că lui Horaţiu nu trebuie să-i stai în cale, deoarece este un viitor poet celebru şi, de dragul şi de teama posterităţii, n-ar fi dat bine să i te aşezi în drum.” (O. NIMIGEAN)
Devastând flancul drept al adversarului său la şah, Daniel Dimitriu îmi sugerează să prezint un nume de tânăr poet... Îmi iau inima (nu în dinţi!, – nu ştiu ce să fac cu ea...), mă consult cu şobolanii mei favoriţi şi, pentru a doua oară (prima oară am susţinut debutul Irinei Andone – n.m. L.V.), îndrăznesc să propun un poet... Pe Horaţiu Ioan Laşcu l-am cunoscut la cenaclul „Luceafărul” al Liceului „Mihai Eminescu” din Iaşi, cenaclu condus cu profesionalism de profesoara de limba română Gabriela Scărlătescu (în acest atelier de creaţie, alte câteva nume trebuie deja reţinute: Iolanda Dospinescu, Roxana Galan, Pavel Păduraru...). În scurt timp, Horaţiu Laşcu a citit la Junimea (cenaclul revistei Convorbiri literare şi al Muzeului de literatură – Casa Pogor). Adaug că tânărul poet abia a împlinit 18 ani, iar ochii lui albastru-bucovineni înoată pe spate cele trei graţii... (Lucian VASILIU în revista Convorbiri literare, oct. 1982)
