Cu mult timp în urmă seara de ajun a Anului Nou începea dimineața cu pregătirile pentru seară dar și cele din prima zi a noului an. Copiii verificau sunetul clopoțelului, ornamentele din hârtie creponată fixate pe îmbrăcăminte și pe sorcova confecționată de fiecare după talentul și imaginația proprie. Cei mai mari, organizați în cete se adunau pentru repetiții la conducătorul grupului.Toți aveau grijă să aibă la îndemână, pentru a doua zi, orezul sau grâul necesar semănatului, dar și celebrele trăistuțe din macat, țesute în casă care urmau a fi umplute cu dulciuri, colăcei, nuci și ce se mai nimerea.
În sat, casele gospodarilor se pregăteau pentru primirea urătorilor: pe prispe erau castronașe cu câțiva bănuți, în tindă colăceii, feliile de cozonac, paharele de vin și/țuică strălucind de curațenie, acoperite cu ștergare țesute la război, își așteptau urătorii. Peste tot mirosea frumos a mâncare, sătencele efectuau un du-te-vino spre cuptorul de afară de unde scoteau sau puneau oalele cu bucate. Nu toate gospodările aveau așa ceva, de aceea era o asemenea agitație în sat. Voia bună dominaîntreaga comunitate. Țăranii aveau și ei sarcinile lor: făceau cărări de la poartă până la prispă pentru că în vremea aceea zăpada era troian din care abia se zăreau căciulițele mogâldețelor pornite la urat, verificau dacă animalele pe care le dețineau aveau hrană și apă suficientă.
Spre seară, la ceasul amurgului, primii care începeau ”activitatea” erau copiii, cei mici mergeau cu cei mai mărișori, un fel de ștafetă a generațiilor, pentru că așa învățau să continue tradiția. De regulă acestia nu se îndepărtau prea mult de locuința părintească, zona lor de acțiune fiind destul de restrânsă. Vocile cristaline, zgomotul clopoțelului, se auzeau însă până departe, unii gospodari reușind să recunoască vocile copiilor sau ale rudelor.
Când întunericul învăluia satul porneau cu uratul cei mari, adolescenți și adulți cu un întreg arsenal: tobe, buhai, bice, măști, talănci și alte obiecte generatoare de zgomot și de alungare a spiritelor rele. Întregul sat răsuna de urături, de zarvă transformându-se într-o lume de basm.
Noaptea târziu, liniștea cobora peste sat, dar ferestrele caselor rămâneau luminate. Fiecare se bucura de sfârșitul de an sărbătorind cu familia și trăia cu emoție și speranță ultimele secunde care marcau sfârșitul unui nou început. Era sărbătoare, era veselie, era magie trăită de fiecare în parte.
Și la oraș era marcată în mod tradițional sărbătoarea trecerii în noul an. Ritualul ( pregătirea, organizarea) era același, pe casa scărilor din blocuri mirosurile de mâncare se amestecau cu aromele de cozonac, ceea ce făcea ca urătorii pofticioși să ajungă acasă deja sătui. Interesant era să asculți diversele variante de Plugușor. Uneori intervenea talentul creatorului”anonim” care personaliza urarea, astfel încât toți vecinii din bloc descopereu noutăți din viața vecinilor. Un prilej de amuzament pentru toată lumea.
Cum e astăzi ziua de 31 ianuarie?
La oraș e tristă, tradiția pare că s-a pierdut, pe rarii urători interfoanele de la intrare îi țin departe, în interior multe apartamente sunt goale, iar puținii locatari fie sunt în vârstă, fie mai tineri și atunci petrec noaptea dintre ani departe de casă, în locuri mai mult sau mai puțin exotice. Nici pe casa scării nu mai e mirosul de odinioară. Însă e mult, exagerat de mult, zgomot în apropire de ora 24:00. Atunci expodează focul de artificii și se continuă până dimineața cu bubuiturile petardelor, coșmarul animalelor de companie.
La sat există speranța că schimbările au fost mai mici și că tradiția merge mai departe în forma pe care o știu vârstnicii de astăzi.
Cum este pentru cititorii Știri.Botosani.Ro ziua de 31 decembrie 2023?