Fără Bacalaureat de toamnă? Sutele de mii de elevi care așteptau a doua șansă la examenul maturității ar putea să rămână fără acest drept!

Elevii care nu luau examenul de Bacalaureat în sesiunea din vară aveau încă o șansă în toamnă, când aveau și mai mult timp să se pregătească. Pentru anul școlar curent, 2024-2025, sunt șanse să nu mai aibă acest drept, ca urmare a situației actuale din învățământ. Sindicatele amenință cu grevă majoră, iar profesorii ar putea să nu mai sprijine deloc organizarea examenului.

România se află într-o situație fără precedent, mult mai sumbră față de acum doi ani când au fost organizate grevele care riscau să oprească examenul de BAC. Multe promisiuni li s-au făcut dascălilor, la vremea respectivă, de la bonusuri la salarii și condiții mai bune de muncă. În fapt, nu s-au ales cu nimic, decât cu tăieri și mai multe ore de muncă.

 

În ultimele zile, sindicatele din domeniul educației au transmis că au loc reduceri de posturi, că facem titularizare, dar oricum vor fi posturi tăiate, odată cu creșterea numărului de ore.

În acest context, Simion Hăncescu, liderul FSLI. Marius Nistor, liderul FSE „Spiru Haret”, a anunțat strângerea de semnături pentru o posibilă grevă generală din toamnă, scrie Bugetul.

Ce ar însemna, mai exact? Că nu ar mai exista sesiunea de Bacalaureat de toamnă. Ar fi o mare lovitură pentru atât de mulți absolvenți care nu au luat examenul, dar se visau studenți din toamnă.

Calendar Bacalaureat de toamnă 2025. Cum ar urma să arate examenul, dacă va mai avea loc

Este un mare semn de întrebare aici. Daniel David nu vrea să demisioneze, profesorii nu vor să cedeze. În acest ritm, șansele să mai avem examen și în toamnă par infime. Totuși, dacă s-ar mai ține, ar avea următorul calendar pentru Bacalaureat:

14-21 iulie 2025: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

4-5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

6 august 2025: ⁠Evaluarea competențelor digitale – proba D

7-8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

11 august 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă

12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă

13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă

14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă

18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise și depunerea cererilor de vizualizare a lucrărilor

19-20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale, atât online, pe edu.ro, cât și fizic, la avizierul centrelor de examinare din întreaga țară.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...