- Parinte, sincer sa fiu, eu unul cred in Dumnezeu, dar nu prea le am cu biserica. N-am mai fost de copil pe la slujbe, iar de Spovedanie - nici vorba! Eu asa consider, ca important este sa crezi in Dumnezeu, iar restul sunt obiceiuri babesti, nepotrivite cu nivelul si demnitatea omului de azi.
Calugarul il privi cu blandete, apoi ii spuse, pe neasteptate:
- Prietene, abia acum vad eu, nevrednicul de mine, ce camasa frumoasa si scrobita ai dumneata!
Luat prin surprindere, omul a ridicat din umeri si a tacut, flatat si nedumerit in acelasi timp, insa calugarul a continuat:
- Spune-mi, dumneata porti aceasta camasa cat e ziua de lunga?
- Da, o... o zi o port, in orice caz... - raspunse omul, aproape balbait.
- Dar se intampla s-o porti si doua sau trei zile?
- Nu stiu, poate ca uneori da...
- Dar o saptamana sau o luna intreaga, o porti?
- A, nu, parinte, nu se poate asa ceva! M-as simti groaznic in ea...
- Pai de ce, prienene, nu-i aceeasi camasa care-ti place acum?! - urma calugarul, prefacandu-se a nu fi priceput.
- Pai... o camasa e o camasa si... Se murdareste si ea... si trebuie spalata. Pe urma sigur, o iau iarasi pe mine, ma simt bine in ea, cum este cand te primenesti...
- Pai, vezi, prietene! Asa cum se murdareste camasa de pe dumneata si trebuie cu tot dinadinsul spalata pentru a o purta din nou, tot la fel si sufletul se "murdareste" de pacate si de multele noastre slabiciuni. Si cum l-ai putea curata, te intreb, daca nu la Spovedanie si la sfintele slujbe, prin dragostea si harul lui Dumnezeu, Care are putere pe toate sa le ierte si sa le faca noi, luminandu-le pana la stravezime?
