O nouă ediție a Festivalului Concurs „Satule, mândră grădină”, la Bucecea

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) din Botoşani, cu sprijinul Consiliului Judeţean (CJ) din Botoşani, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local din Bucecea, organizează cea de-a XLI-a ediţie a Festivalului - Concurs al Cântecului Popular Românesc „Satule, mândră grădină”, manifestare cultural-artistică ce se va desfășura în perioada 22 - 23 iunie 2022, la Centrul Cultural din Bucecea.

Scopul manifestării este de a descoperi şi de a promova interpreţii vocali şi instrumentişti, precum şi punerea în valoare a cântecului popular din diferite zone ale ţării.

 

Festivalul-concurs internaţional se adresează interpreţilor - solişti vocali, solişti instrumentiști şi rapsozi populari, amatori, dornici şi preocupaţi să culeagă şi să interpreteze cântece populare autentice româneşti.

Concursul va fi acompaniat de Orchestra Populară Rapsozii Botoșanilor Ioan Cobâlă, dirijor Ion Oloieru, și va fi preluat și difuzat de TVR Iași.

Din juriu fac parte Gheorghita Nicolae (producătorul emisiunii Tezaur folcloric - TVR1), Teodor Isaru (regizor muzical la Elektrecord), Dan Dobos (Managerul Orchestrei Rapsozii Botoșanilor Ioan Cobâlă), Marcel Dupu (dirijorul Orchestrei ,,Mugurelul" de la Clubul Copiilor Dorohoi), Mihai Cotos (dirijorul Ansamblului Profesionist ,,Ciprian Porumbescu" din Suceava), Daliana Bejan (etnograf al CJCPCT Botoșani), Vasile Pohoață (realizator de emisiuni folclorice la Radio Iasi) și Marin Tuca (reprezentantul Consiliului Local Bucecea).

Gala Laureaților va fi transmisă în direct pe TVR IAȘI, joi, 23 iunie 2022, de la ora 19:00, iar în recital, alături de premianți, vor cânta: Gheorghița Nicolae, Dan Doboș, Mihai Cotos, Alexandru Brădăţan, Simona Mazăre și Lorena Dupu. Evenimentul va fi prezentat de Simona Mazăre.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...