de Profesor Dumitru Ivan, directorul Editurii Quadrat, Botoşani:
Filele unei noi cărţi ce are ca autor pe profesorul inginer Octavian Vitcu poartă titlul „Prin satul de altădată IBĂNEŞTI”. Este un colţ de Românie unde, ca ziarist am fost de mai multe ori, scriind despre munca celor care formează generaţiile viitorului. Deşi nu am mai călcat demult pe pământul acestui ţinut de legendă, l-am învăţat cu deamănuntul şi aceasta am făcut-o citind documentare semnate de prof. ing. Romică Magopeţ, primarul comunei, omul pe care l-am cunoscut, îl stimez şi îl preţuiesc, edilul care, după părerea unui ziarist, a reuşit să câştige dreptul la o statuie plantată în brazda Ibăneştilor pentru minunatele lucruri pe care le-a înfăptuit împreună cu cei din comunitatea pe care o conduce cu aleasă pricepere şi cu deprinderi de gospodar rar întâlnit. Cinste lui şi ţinuturilor care l-au întrupat!
Ţesătura aleasă în portretul de valoare şi de simţ ibăneştean, însă, am descoperit-o din virtuţiile altui fiu al locului ce poartă pecetea legendei şi a istoriei seculare; este tocmai autorul textului amintit - profesorul-inginer Octavian Vitcu, ale cărui cărţi le-am pregătit, de-a lungul anilor, pentru întâlnirea cu publicul cititor, în cadrul Editurii Quadrat Botoşani.
Scrierile domnului profesor-inginer care s-a simţit legat sufleteşte de satul său şi de ibăneştenii săi vor rămâne mărturii de profesie şi conştiinţă ale omului născut aici, care ţi-a slujit comunitatea ca tehnician zootehnist, inginer - specialist, format într-o prestigioasă instituţie de învăţămând academic, şi profesor - formator profesional şi educator pentru generaţii şi generaţii de tineri al căror îndrumător a fost, propulsând vlăstarele satului pe orbita vieţii, deschizând acestora ferestrele spre vremurile viitorului al cărui curs nu se va opri nicicând.
Câtă bogăţie poate fi în sufletul artistului care evocă atât de plastic peisajul satului nord-moldav învăluit în mantia legendei şi a istoriei:
„Când urc Dealul Măgurii, îmi amintesc de Dealul Mănăstirii, cel din frumoasa legendă, deal care are 385 de metri înălţime; de aici se pot vedea toate satele din jur, iar Dealul Măgurii, unde se exploatează o carieră de piatră, încă din cele mai vechi timpuri, se vede de departe. Cu piatra din această carieră s-a clădit Biserica cu hramul «Înălţarea Domnului», din Dealul Măgurii, în anul 1921, de către preotul de atunci Nicolae Hodoroabă, biserică cu ziduri a căror grosime depăşeşte 70 cm. Astăzi biserica se prezintă repictată, este împrejmuită cu gard din piatră - evidentă străduinţă a tânărului preot paroh Vasile-Ovidiu Berechea, proaspăt absolvent al Facultăţii de Teologie «Dumitru Stăniloaie» Iaşi.”*
Nu degeaba autorul acestei cărţi intitulate „Prin satul de altădată IBĂNEŞTI” militează pentru o cunoaştere a acestui minunat ţinut, ajuns, din păcate, bornă de hotar cu străinii. Spun „din păcate”, pentru că Ţinutul Herţa a fost răpit datorită creionului neascuţit şi mâinii conduse de un creier ce plutea într-un degetar de vodcă, hotărând hotare şi destine. Căci istoria a cărei pleoapă s-a deschis odată cu strigătul de prezenţă a autorului în peisaj ibăneştean coincide cu o schimbare de macaz... Coordonatele altei lumi, impusă de cuceritor, unui popor şi unei ţări care nu mai aveau decât să plătească, atunci când s-au contabilizat, uriaşele pierderi ale umanităţii.
Istoric vorbind, autorul s-a născut într-un moment când asupra Ibăneştilor, ca şi a întregii ţări, se abătuseră urgii ce aveau să fie suportate cu multe sacrificii, nu numai în comunitatea nordică, ci în întreaga ţară: lipsurile şi nevoile de după război, efectele unei secete neîndurătoare şi mai apoi, în continuare şi cu asprime, apăsarea noilor rânduieli instaurate odată cu „eliberarea” de către trupele sovietice şi instaurarea regimului de tip sovietic, cu toate „podoabele” ce au fost adăugate. Vai de bieţii oameni care trebuiau să muncească pentru a achita „cotele” aberante datorate către stat, vai de cei care iubeau pământul şi munca şi vedeau cum noul regim desfiinţa haturile, organiza o agricultură ce se baza pe utilajele şi animalele de muncă luate din curtea săteanului de rând, încât sărăciei i se făcea drum larg prin satul de altădată, cu oameni gospodari şi avuţi!
În acest peisaj dezolant sunt plasaţi anii copilăriei autorului, pe care acesta îi parcurgea îmbrăcând hainile şi încălţând opincile fraţilor mai mari, pentru a merge la şcoală, traversând astfel zile, săptămâni, luni şi ani, făcându-şi temele printre îndatoririle ce-i reveneau unui copil de ţărani, iar în iernile cu zile scurte - la lampa „de 5 focuri”, cu petrol de proastă calitate.
Înfruntând toate aceste piedici şi altele care avea să apară de-a lungul anilor, tânărul născut în preajma Codrilor Herţei, şi nu numai el, avea să evadeze spre punctele cardinale ale existenţei sale, parcurgând anii de şcoală, urcând trepte, privind şi analizând istoria, nu numai cea trăită de el, dar şi de satul de altădată, Ibăneştii cei cu legende, de la viteazul Ştefan şi de la alţii care au trecut sau au poposit pe aici, avea să configureze vremea trăirilor alături de cei pe care obştea i-a memorat şi îi cinsteşte.
Niciodată, cuvintele nu au fost destule pentru a zugrăvi în totalitate chipul Ibăneştilor de altădată, cu datinile şi obiceiurile pe care timpul le-a erodat.
Niciodată, cuvintele nu au putut spune totul despre oamenii care au plecat de aici, făcând cinste ţării dar, mai ales, şi locului în care au văzut prima rază de soare.
În paginile scrise de profesorul-inginer pulsează viaţa care în permanenţă a însufleţit acest colţ de ţară. Bătrânii amintesc cu emoţie tradiţiile pe care le-au cunoscut în anii copilăriei, că au trăit după tiparul acestor tradiţii, în pofida strădaniilor pe care apostolii răului şi necredinţei le făceau pentru crearea „omului nou”.
Cartea lui Octavian Vitcu evocă momente din istoria celor care s-au născut şi au trăit în perimetrul ibăneştean, dar este şi un mesaj pentru viitorime:
„Satul Ibănești, înconjurat de vestiții Codri ai Herței, străjuit de Măgura legendară, satul meu natal, este un tărâm de lucru, pe care stăruie bogate toamne moldave ale Rapsodiei enesciene.
Anotimp după anotimp, an după an, satul din cele mai vechi timpuri și până în prezent şi-a schimbat mereu înfăţişarea, astfel că localitatea de azi nu mai este cea de ieri, multe case vechi au dispărut, au apărut case noi, moderne, au apărut şi oameni noi, iar multe meserii şi obiceiuri din satul de altădată au dispărut.
Pornind spre nord, pe vechile drumuri ale Dorohoiului ori ale Herţei, Măgura Ibăneştilor îl urmăreşte pe călător care este atras de frumuseţea locurilor.
Raza soarelui usucă lacrimile trecutului, iar şoaptele lanurilor de grâu sub albastrul cerului şi apoi ritmul voios al tractoarelor care brăzdează câmpiile satului ibăneştean parcă ar vorbi despre un viitor mai frumos pentru generaţiile viitoare.”
Pe una din filele cărţii scrie: „Cultura este drumul spre civilizaţie”, iar în sprijinul aserţiunii apare omul: participant la lansări de carte şi manifestări artistice, dar totul este în folosul său - omul nu mai este subestimat, neglijat şi periferizat.
Cartea lui Octavian Vitcu mai însumează şi alte aspecte ce vin să se înscrie ca trăsături definitorii pentru cei care trăiesc pe moşia Ibăneştilor, ca moştenitori ai unor înaintaşi de fală: un glosar de cuvinte, păreri ale bătrânilor despre satul de demult, momente de opoziţie faţă de constrângerea socială - răscoala din 1907, revolta anticomunistă din 1952.
„Prin satul de altădată Ibăneşti” aduce o bucurie autorului, fiul acestei aşezări, şi o bucurie pentru toţi cei care îşi iubesc sincer locul în care s-au născut.