Nicolae Iorga este un savant român de renume mondial care a avut o activitate ştiinţifică prodigioasă, fiind autorul a 1.003 volume, 12.755 articole şi studii și 4.963 recenzii.
Iorga este cel mai prolific istoric al românilor, autor a numeroase sinteze, culminate cu Istoria Românilor în 10 volume, pentru care a fost numit „cel mai mare istoric şi savant al României din toate timpurile”, scrie life.ro.
Dotat cu o memorie extraordinară, cunoştea istoria universală şi în special pe cea română în cele mai mici detalii. Nu este cu putinţă să-ţi alegi un domeniu din istoria românilor fără să constaţi că Nicolae Iorga a trecut deja pe acolo şi a tratat tema în mod fundamental. În timpul regimului comunist opera sa istorică a fost în mod conştient ignorată, istoria României fiind contrafăcută în concordanţă cu vederile regimului de către persoane aservite acestuia. Iorga a fost autor al unui număr uriaş de publicaţii, cel mai mare poligraf al românilor: circa 1.250 de volume şi 25.000 de articole.
Nicolae Iorga: „Și în viață, în simțire, în scris, în gând, când te uiți bine, rămâne mai ales ce ai dat altora, ce ai lăsat de la tine, ce ai jertfit. Prin înstrăinarea de tine însuți capeți și consecvență, și stăruință, și caracterul, și iubirea oamenilor.”
Personalitate care a creat şcoală şi a dat direcţie culturii naţionale, s-a implicat activ în viaţa social-politică a ţării. El s-a ambiţionat nu doar să scrie istorie, ci să şi facă istorie, într-o epocă de renaştere naţională.
El nu a fost un doctrinar sau ideolog politic
Personalitate marcantă a culturii noastre naţionale, în politică s-a dovedit că nu sunt îndeajuns corectitudinea, entuziasmul şi credibilitatea personală.
N-a fost preocupat în alcătuirea unor programe de guvernare, ale căror idei să înflăcăreze şi să coaguleze forţele unui popor. Realitatea politică şi socială a acelei epoci s-a dovedit implacabilă cu personalitatea savantului, astfel că a sfârşit nedrept şi tragic, ciuruit de gloanţe, la margine de drum, într-o societate care nu a înţeles să aprecieze şi să respecte valorile sale.
Copilul Nicolae era de o precocitate ieşită din comun
Părinţii lui Nicolae Iorga erau avocatul Nicu Iorga şi Zulnia Aghiropol, iar Nicolae a mai avut un frate pe nume George. În anul 1900 a divorţat de prima soţie, iar în 1901 s-a recăsătorit cu Ecaterina Bogdan, sora slavistului Ion Bogdan.
Tânărul Nicolae era de o precocitate ieşită din comun, aptitudinile sale de savant revelându-se încă de mic copil. La vârsta fragedă de şase ani, urmând şcoala lui Marghian Folescu, citea în original literatură franceză.
Absolvent al Universităţii din Iaşi pe care a absolvit-o într-un singur an
Este absolvent al cursului secundar de la Liceul din Botoşani şi Liceul Naţional din Iaşi, apoi în numai un an termină studiile şi la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iași în 1889 cu diploma Magna cum Laude. Studiile superioare şi le desăvârşeşte în străinătate, la Înalta Şcoală de Ştiinţe Politice din Paris în 1892, apoi la Berlin şi Leipzig, unde şi-a luat doctoratul în filosofie, un an mai târziu.
Activitatea pedagogică începută la 23 de ani
La vârsta de numai 23 de ani, Nicolae Iorga devine profesor suplinitor, apoi, din 1895 este titular la catedra de Istorie a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi. De numele său se leagă fondarea Institutului de Studii Sud-Est Europene în anul 1914, al Institutului de Studii Bizantine, al Institutului de Istorie Universală.
Pe 1 noiembrie 1928 este ales decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie, iar anul următor, pe 1 martie, este ales rector al Universităţii din Bucureşti.
Din anul 1919 devine președinte al Comisiei Monumentelor Istorice, iar cinci ani mai târziu ţine cursuri de vară la Vălenii de Munte.
Datorită activităţii sale prodigioase pentru dezvoltarea culturii româneşti, Iorga este ales membru titular al Academiei Române în 1910, iar între 1924-1927 este preşedinte al Secţiunii de Istorie a Academiei.
A conferenţiat în marile universităţii ale lumii şi a fost ales membru a zeci de academii şi instituţii specifice de peste hotare (Paris, Roma, Oxford, Lisabona, Stockholm, Praga, Aleger, Santiago de Chile etc.).
Totodată, a înfiinţat instituţii româneşti în străinătate, precum Şcoala Română de la Paris în anul 1926 Casa Română de la Fontenay-aux-Rosses, Casa Română din Veneţia şi altele.
Iorga a fost un creator de publicaţii ştiinţifice şi culturale
Cea mai importantă este revista Sămănătorul apărută în București între 2 decembrie 1901 și 27 iunie 1910. Aceasta a jucat un rol important în viaţa literară a vremii şi a constituit catalizatorul pentru înfiinţarea curentului ideologic şi literar.
Acest curent, promovat de colaboratorii revistei şi teoretizat de Nicolae Iorga, susţinea, în special prin intermediul paginilor revistei, valorile naţionale tradiţionale şi folclorice, necesitatea culturalizării ţărănimii.
Printre colaboratorii săi s-au numărat Alexandru Vlăhuță, George Coșbuc, Ștefan Octavian Iosif și alte personalităţi din literatura română a epocii.
În epocă, s-a numărat printre marii gazetari ai vremii, iar pe 10 mai 1906 a fondat cotidianul „Neamul Românesc”, care a devenit oficios al formaţiunii sale politice. Împreună cu un grup de profesori, fizicieni şi alţi oameni de ştiinţă a ajutat la pornirea mişcării de cercetaşi din România şi la dezvoltarea organizaţiei „Cercetaşii României”.
Naţionalist moderat şi apărător al tradiţionalismului rural
Naţionalist moderat şi apărător al tradiţionalismului rural, Nicolae Iorga a considerat că trebuie să se implice activ în viaţa socială şi politică a României.
Pe 23 aprilie 1910, împreună cu Alexandru C. Cuza a fondat Partidul Naţionalist-Democrat. Acesta nu a avut o bază electorală de masă și era perceput ca o formaţiune personală a mentorului său, la care au aderat „învăţăceii” săi.
Iorga însuşi nu a fost preocupat să dea partidului său o extindere deosebită. Întrebat ce reprezintă formaţiunea sa politică, savantul a răspuns: „Paltonul, pălăria şi bastonul meu sunt partidul”!
PND reprezenta interesele unei părţi ale intelectualităţii cu convingeri democratice, precum şi a unor categorii ale micii burghezii rurale şi urbane. În programul partidului erau înscrise deziderate ca exproprierea tuturor moşiilor mai mari de 100 de hectare, impozit progresiv pe venit, descentralizarea administrativă, lărgirea dreptului de vot şi asupra femeilor.