Calendar Ortodox: Sfântul Proroc Maleahi; Sfântul Mucenic Gordie

Prorocul Maleahi s-a născut în ţinutul lui Zabulon, în Palestina, era din seminţia lui Levi şi a trăit cu 450 de ani înainte de întruparea Fiului lui Dumnezeu. Numele său se tâlcuieşte înger, adică trimis al lui Dumnezeu.

În vremea sa, poporul evreu nu-L mai cinstea cum se cuvine pe Dumnezeu, de aceea Prorocul Maleahi a arătat că Domnul Și-a pregătit o jertfă curată în numele tuturor neamurilor, care va fi jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, perpetuată prin Sfânta Liturghie: Nu-Mi sunt plăcute nicidecum prinoasele aduse de mâinile voastre. Căci de la răsăritul soarelui şi până la apusul lui, mare este numele Meu printre neamuri şi în orice parte se aduc jertfe de tămâie pentru numele Meu şi prinoase curate, căci mare este numele Meu între neamuri, zice Domnul Savaot (Maleahi 1, 10-11).

 

De asemenea, prorocul Maleahi anunţă şi pregătirea venirii lui Mesia printr-un Înaintemergător al Domnului, care va fi Ioan Botezătorul: Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutaţi şi Îngerul legământului pe Care voi Îl doriţi (Maleahi 3, 1). El este cel din urmă proroc al Vechiului Testament, scrie ziarullumina.ro.

Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Mucenic Gordie. El era din Cezareea Capadociei, ostaş de seamă şi bun creştin, trăind pe vremea lui Liciniu (308-324). Fiind persecutaţi creştinii, a lepădat cingătoarea ostăşească şi a plecat în munţi, vieţuind cu fiarele. Când păgânii îl serbau pe zeul Marte, Gordie a stat în mijlocul lor şi L-a propovăduit cu mult curaj pe Hristos. Pentru aceasta i s-a tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...