Ne vorbeste EMINESCU: "Sunt sute de învăţători cari nu ştiu să despartă cuvintele unul de altul"
Stiri Botosani Monday, 14 January 2013 CulturăAceasta ar fi fost calea de dezvoltare prin muncă. Am luat calea contrară. Pe vechii profesori de liceu i-am prefăcut în profesori de universitate, deşi nu se potriveau de loc, căci nu se ocupase toată viaţa c-un singur obiect, apoi am făcut o mulţime de şcoli secundare, pe cari le-am umplut cu care cum ne-au eşit înainte, apoi mii de şcoli primare, la numirea
personalului cărora chiar de cap ne-am făcut. Afirmăm că sunt sute de învăţători cari nu ştiu să despartă cuvintele unul de altul, nici să puie punct şi virgulă unde trebuieşte. Nu mai pomenim de sintaxă sau de ortografie, căci în privirea aceasta e vavilonie curată, şi fiecine crede că poate scrie cum îi place.
Ne-au trebuit o administraţie mai bună. Boierii - îşi procopseau vechilii de moşie făcându-i zapcii. Rău şi fără cale, n-o tăgăduim, dar ce au făcut liberalii? Au numit pe orişicine, numai să fi ştiut a înnoda două slove, adică tot pe acei vechili, numai că le dădură dreptul de a juca pe autoritatea statului faţă cu foştii lor stăpâni. Ce treabă avea însă zapciul vechi? Să îngrijească ca oamenii să-şi semene toţi pământul, să depuie partea lor în coşarele de rezervă şi, din când în când, îi mai scotea şi la câte un drum a cărui facere o poruncise domnia.
Bun, rău atâta treabă ştia să facă.
Dar se mai potriveau ei cu noua stare de lucruri, cu cerinţe mai mari? Câtu-i lumea şi pământul nu. Căci, fiind astăzi omul liber de a nu ţinea coşare de rezervă şi de a nu-şi semăna ogorul propriu, adică liber de a muri de foame cât i-o plăcea, subprefectul, care azi nu are o idee mai clară de ceea ce trebuie să facă decât predecesorul lui, nu mai are nici o treabă, ci e curat un agent de corespondenţă între prefectură si primării; iar prefectura este un biurou de corespondenţă între minister şi subprefecturi şi, în linia din urmă, primăria e un biurou de corespondenţă între autorităţi şi particulari, o treabă pe care serviciul poştal îndeplineşte mai bine şi mai repede. Afară de aceasta mai sunt încă ceva, agenţi electorali faţa cu cei care- şi vând votul".
(Mihai Eminescu, Scrieri politice)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De la agricultură la silvicultură: Familiile din spatele RodBun se duc spre investiţii în păduri!
Grupul RodBun – investiţiilele sunt răspândite în mai multe localităţi din judeţele Iaşi, Botoşani, Galaţi şi Vaslui - cu 400 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 700 de ...
VIDEO - Rugăciune pentru toți ”dascălii care, prin talentul lor, reușesc să schimbe destinele copiilor”!
Sunt talentate, sunt frumoase și sunt olimpice. Au parte de un adevărat maestru al muzicii corale, prof. Laurențiu Palade demonstrând că dirijorul nu este doar un instructor tehnic, ci un f...
VIDEO - Fermierii români care, noaptea trecută, ”au dat foc la 40.000 de euro”!
E realitatea unei nopți de primăvară în care temperaturile au scăzut sub zero. Iar fermierii clujeni au decis să își salveze livada de cireși, aflată la un pas de a fi distrusă de...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.99 secunde