Muzeul de Etnografie din Botoșani organizează activitatea „Tineri la muzeu”, dedicată celebrării Zilei Internaționale a Muzeelor

Muzeul de Etnografie Botoșani organizează, în data de 18 mai 2021, începând cu orele 11,30, la sediul din Bulevardul Mihai Eminescu nr. 50, activitatea intitulată ”Tineri la muzeu”, dedicată celebrării Zilei Internaționale a Muzeelor.

Formator cultural de excepție, muzeul a fost și trebuie să rămână, indiferent de problemele care se abat asupra omenirii, unul dintre factorii educativi cei mai importanți. Ziua de 18 mai a fiecărui an, declarată Zi Internațională a Muzeelor, are rolul de a sublinia, încă o dată, acest aspect, dar și de a serba evoluția și reînnoirea instituțiilor muzeale, prin înțelegerea necesității de îmbinare a misiunii lor tradiționale cu creativitatea și interactivitatea.

„Adresându-se în primul rând tinerilor, dar nu numai lor, proiectul cultural pe care îl aducem în fața publicului, la zi aniversară, se va derula pe două coordonate, ambele cu valențe de promovare a patrimoniului cultural local.

În prima parte va fi susținut un recital folcloric,  de către ansamblul ”Florile Prutului” al Liceului „Ștefan D. Luchian” Ștefănești, coordonat de doamna profesor Crenguța Volintiru. Partea a doua va consta în desfășurarea unui atelier de încondeiere de ouă, cu participarea unui grup de elevi ai Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani, Secția de Artă populară – Pictură populară, grup coordonat de doamna profesor Maria Ursulean”, a declarat Maria – Laura Tocariu, șef al Secției de Artă plastică-Etnografie, Muzeul Județean Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta