Mironosițele participă la coborârea de pe Cruce a Mântuitorului, împreună cu Iosif din Arimateea și cu Nicodim și la pregătirea trupului pentru a fi pus în mormânt. Acesta este spălat și uns cu un amestec de aloe și smirnă, dar nu a mai fost timp și pentru ungerea cu mir, așa cum cerea ritualul iudaic.
Mare trebuie să fi fost amărăciunea mironosițelor că nu au putut îndeplini datina întreagă, dacă, a doua zi după Paștele iudaic, duminică, pleacă încă din zori spre mormânt, ducând cu ele mir de preț.
Trebuie să fi fost și o dovadă de mare curaj, de vreme ce „colegii” lor bărbați, apostolii, stăteau închiși în casă, tremurând de frica autorităților.
Mare trebuie să fi fost și credința lor, dacă nu le-a descurajat argumentul logic că ele, biete femei, nu vor putea da singure deoparte piatra de mormânt.
Și, în fine, mare trebuie să fi fost iubirea lor pentru Iisus, dacă nici frica și rațiunea nu le-au oprit.
Iar iubirea lor cea mare le este răsplătită: găsesc piatra de mormânt dată deoparte, mormântul gol, iar un înger de lumină le dă vestea Învierii:
„Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea.”
Menționarea specială a lui Petru nu însemna nici pe departe împuternicirea lui de a fi capul Bisericii Creștine, ci mai degrabă o ironică mustrare pentru tripla sa lepădare după Cina cea de Taină.
Iar în timp ce se întorceau spre casă, tulburate, buimăcite, le iese în cale Iisus Înviat, Care le zice:
„Bucurați-vă, nu vă temeți!”
Mironosițele își înfruntă frica pentru a unge trupul Celui ce murise chinuit pe Cruce; apărându-le în trup de slavă, Iisus le UNGE inimile rănite de durerea Răstignirii cu mirul Învierii.