Mai multe obiective din judeţul Botoşani, care au fost încadrate în categoria monumentelor istorice, dar care sunt dispărute fizic de zeci de ani, figurează în continuare pe lista acestui tip de monumente.
Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Botoşani, Dănuţ Huţu, susţine că această situaţie se datorează indolenţei unor funcţionari din Ministerul Culturii, în condiţiile în care au fost trimise numeroase adrese pentru scoaterea de pe listă a unor obiective care nu mai există.
“În ceea ce priveşte priorităţile în domeniul patriomoniului cultural naţional, începând de anul acesta vom începe demersurile pentru reactualizarea listei monumentelor istorice care se va finaliza în 2020, pentru că este vorba de includerea unor noi obiective sau radiere, fiind vorba de monumente dispărute de 20-30 de ani şi care din motive pur administrative, aş zice chiar de indolenţă a unor funcţionari, nu au fost şterse din lista monumentelor. Este o bisericuţă la Hăneşti care a dispărut şi a rămas un fel de magazie în cimitir şi care a rămas pe lista monumentelor pentru că cei de la Bucureşti nu au şters-o. Am trimis în vreo trei rânduri note de constatare că a dispărut, am arătat fotografii, dar nu a dispărut şi aceste demersuri trebuie finalizate pentru că nu se cuvine ca lucruri care au dispărut din motive obiective sau mai puţin obiective să rămână în continuare. La fel mai este o bucată dintr-un corp dintr-o clădire din Centrul Vechi care a dispărut în anii ‘80”, a precizat Dănuţ Huţu.
La nivel naţional există o propunere să se realizeze un registru electronic care ar însemna o evidenţă mult mai clară a monumentelor istorice şi în care s-ar face mult mai repede modificări.