A fost un martir al atrocităţilor comise asupra poporului român de un regim comunist malefic și necruțător. S-a născut în Păltinişul nordic al Botoşanilor. A fost arestat de Siguranţa Statului în anul 1947, în lotul II-Tămădău, condus de inginerul Ion Puiu (născut în 24 februarie 1918, în Pomârla), împreună cu Ion Diaconescu şi Ionescu-Galbeni. A fost judecat şi condamnat la 7 ani de închisoare, executând 6 ani şi 6 luni (1947-1954), cea mai mare parte la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În ultimii ani, Nicolae Tomaziu a vieţuit retras la Mănăstirea Caraiman, din Buşteni, fiind văzut adesea însoţind turiştii şi minunându-i cu propriile poveşti adunate în cutremurătorul secol pe care l-a străbătut.
A trăit două războaie mondiale, a străbătut comunismul, a făcut puşcărie cruntă şi a văzut prăbuşită hidra sovietică. A trait sub trei regi şi şapte preşedinţi. Observa cu tristeţe că libertatea a devenit un câmp prielnic pentru fiii foştilor comunişti. Dar nu a regretat suferinţa, ştia că a luptat pentru ţara lui, iar libertatea de astăzi – chiar dacă o folosesc mai ales foştii nomenclaturişti - s-a construit şi cu jertfa sa!
S-a născut în timpul Primului Război Mondial, în iarna lui 1916. Tatăl său, Teodor, era preot în comuna Păltiniş, o familie care avea deja patru copii. Când s-a născut Nicolae, cel de-al cincilea prunc, "în ţară bîntuia molima de tifos exantematic". Își amintea bătrânul: "Viaţa mea a fost mai aspră cu mine chiar de când m-am născut. Asta se întâmpla în timpul primului război, la 1916. Mai exact, pe 28 februarie. M-am născut într-o comună botoşăneană, Păltiniş îi zicea. În toată ţara bântuia atunci molima de tifos exantematic, cu care se contaminase şi mama, care chiar a doua zi după ce m-a născut, a murit. Bineînţeles că eram şi eu contaminat, dar printr-o minune, am fost salvat de o femeie care m-a luat afară gol-goluţ şi m-a înfăşurat într-un sul de zăpadă. A fost prima încercare la care am fost supus. Era a doua zi după naştere. Se vede treaba că încă de atunci eram un supravieţuitor. Ori că Dumnezeu avea o ţintă cu mine, aici, pe pământ. Să-mi încerce credinţa".
A intrat în viaţă ca într-o penitenţă. Tifosul mânca în carne vie, oamenii abia se mai târâiau, "nu se mai găsea lapte nici măcar în vacă, ce să mai vorbim de lapte de mamă", îşi amintea bătrânul de 101 ani. Pruncul Nicolae avea parte rar de hrană, atunci când o femeie trecea şi îl alăpta. Preotul Tomaziu, în încercarea de a-şi salva fiul cel mic, l-a trimis la bunicii de dincolo de Prut. Sărăcia, însă, fusese amarnică, se întinsese şi dincolo de apă. Bunicii l-au trimis îndărăt, la Păltiniş. A crescut, a fost la şcoală, iar când i-a venit vremea părintele l-a trimis la şcoala de meserii din Satu Mare, transformată apoi în liceu industrial. În 1938 a dat examen la Facultatea de Textile, însă nu a primit diploma la sfârşit. "Eram fiu de refugiat". Citeste materialul integral...
