Mănăstirea din Botoșani ridicată în jurul unei Icoane și satul cu o singură uliță! (Foto, Video) , Știri Botoșani, Cultură

Mănăstirea din Botoșani ridicată în jurul unei Icoane și satul cu o singură uliță! (Foto, Video)

Stiri Botosani Monday, 23 September 2024 Cultură

Din Botoșani, drumul urcă lin, odată cu soarele de septembrie, ca o vecernie în ajun de sărbătoare. Ca să ajungi în Gorovei pe asfaltul generos și fără griji, harta virtuală îți desenează ruta cea mai umblată, prin Vârfu Câmpului. Dacă alegi însă drumul ”rupt” din DN 29B, care taie Văculeștiul prin sălbăticia dealurilor, intri într-o poveste despre Botoșaniul neumblat, neștiut, aproape ascuns. Drumul comunal 71, piatră și praf, o întoarcere în vremea vechilor pelerini. Până la Mănăstirea Gorovei, mașina înghite kilometru după kilometru, lăsând în urmă dealuri risipite, într-un feeric înalt și împrăștiat până în orizont. Drumul străbate apoi pădurea deasă, în care toamna începe să brodeze galbenul arămiu, și se oprește în dangăt de clopot: începe vecernia, slujba de seară în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul.

CITEȘTE ȘI: "Șofer din Botoșani implicat într-un accident în lanț provocat de un sucevean de ..."

Icoana dezgropată în urmă cu trei secole!

În urmă cu peste 300 de ani, locul era cunoscut drept moșie a Mănăstirii Dragomirna. Se spune că Monahul Avramie, ajuns aici la începutul anilor 1700, a găsit îngropată în pământ Icoana Sfântului Ioan Botezătorul. Nu după multă vreme, a ridicat pe acel loc prima bisericuță din lemn. Pentru că terenul ar fi fost donat de un Ioan Gorovei, mănăstirea i-a păstrat și numele. Istoria Mănăstirii Gorovei consemnează, apoi, reconstrucția bisericii în anii 1859-1866, de către egumenul Vitalie Lemnea. Tot în acea vreme, Episcopul Chesarie Sinadon a donat Goroveiului numeroase obiecte de cult. Între timp s-a construit o altă biserică, din zid. În 1834 s-a argintat Icoana Sfântului Ioan Botezătorul, iar în 1868 este placată cu aur. Se construiesc chilii, se consolidează biserica, se fac reparații capitale.

Părintele stareț Teofil Timișag a continuat lucrarea vechilor călugări și astăzi, după trei secole de dăinuire, mănăstirea continuă să primească pelerinii veniți de departe sau de aproape, în rugăciunea sau în căutarea sprijinului duhovnicesc.

23 septembrie – Ziua Icoanei

Pentru al unsprezecelea an, la Mănăstirea Gorovei este sărbătorită Ziua Icoanei. Pe 23 septembrie, când calendarul ortodox consemnează Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul.

”În 2013 noi am resfințit biserica. O reparasem de două ori, pentru că mai ploua în biserică, prima dată cam prin 1998. Apoi, prin 2009, a început o reparație mai puternică. Până în 2013, când am resfințit-o. și ne-am gândit atunci - în 2013 - și cum a rânduit Dumnezeu și Sfântul Ioan, probabil, ca să fie sfințirea în ajunul Zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul. O zi (23 septembrie) care nu este sărbătorită cu fast, e o zi de lucru. Am zis că dacă, totuși, pe 22 facem sfințirea, atunci pe 23 să sărbătorim Icoana Făcătoare de Minuni”, ne povestește cu glas molcom părintele stareț Teofil Timișag.

Mai este o oră până la Vecernie și curtea mănăstirii începe să se anime. Creștini de toate vârstele, de la copii până la vârstnici, de la domni de oraș până la creștine cu basmaua închizând chipuri smerite și interiorizate. Sunetul de toacă umple aerul de septembrie, anunțând începutul unei sfinte sărbători.

Părintele stareț se oprește pentru o binecuvântare, sporovăiește cu chip luminos, mai împarte o vorbă, apoi se întoarce în poveste. ”Am mai văzut prin Grecia, dar mai mult prin Rusia, Ucraina, icoane făcătoare de minuni care aveau o zi a lor. Nu știu în țară dacă, în 2013, era vreo Icoană Făcătoare de Minuni sărbătorită, cred că la noi a fost prima. Așa am făcut atunci prima sărbătoare. Anul acesta e a unsprezecea oară!”.

Știe că nicio rugăciune nu e în zadar. Pentru că, spune părintele stareț, ”icoana ajută, are har, am mers cu ea și pentru rugăciuni de ploaie”. Așa a devenit 23 septembrie zi de sărbătoare, un fel de hram al Mănăstirii. Iar de la un an la altul, credincioșii vin în număr din ce în ce mai mare.

Sărbătoarea începe cu o seară înainte, cu privegherea, iar de dimineață se citește de două ori Acatistul: o dată al Sfântului Ioan și, la sfârșitul Liturghiei, se citește Acatistul Sfintei Icoane, conceput de Înaltul Calinic de la Suceava.

”Toate icoanele pot fi făcătoare de minuni, dar unele au un har de la Dumnezeu!”

Povestea Icoanei se pierde în secole, ne spune părintele stareț. ”Nu avem o dată fixă și un an de când datează Icoana, dar am dus-o la restaurat înainte de 2013. La Mitropolie avem specialiști care se ocupă cu restaurarea obiectelor de artă, a icoanelor în special, și ne-au informat că icoana datează de la începutul secolului al XVII-lea. Ea probabil a fost îmbrăcată, împodobită cândva, dar cineva a jefuit-o și a ascuns-o. A fost găsită aici într-o ladă pe la 1742. S-au mai găsit urme de miniatură cum erau îmbrăcate icoanele pe la începutul secolului XVII. Părintele specialist de la Mitropolie ne-a spus asta”.

O Icoană Făcătoare de Minuni este după credința oamenilor, spune părintele stareț Teofil. ”Sunt lăsate în scris câteva mărturii. Noi am avut o monografie și acum scoatem a doua monografie reînnoită. Am găsit scris o mică monografie de la Narcis Crețulescu (nota red.: 3 decembrie 1835 în Costești, Botoșani — d. 1913, a fost un episcop ortodox român), dar apoi nu s-a mai găsit nimic scris despre icoană. Mai sunt însemnări prin diferite cărți. Acum s-au confirmat aceste însemnări prin minunile pe care le-am trăit”.

Mulți creștini au lăsat mărturii de-a lungul vremii. Unii s-au vindecat, alții și-au găsit calea. Prin rugăciune, prin credință.

”Prin rugăciunile pe care le-am făcut s-au vindecat foarte mulți oameni, oameni bolnavi în primul rând. (...) Au fost persoane care s-au vindecat prin rugăciunile noastre, dar noi am considerat că icoana le-a vindecat, nu noi. De asta suntem preoți. Am pictat în pridvor câteva din minunile icoanei. A venit o persoană de la Unțeni, un tânăr, era bătut. El nu mai mergea, nu se putea ține pe picioare. A fost bătut pe un drum pe unde mergea cu căruța, iar doctorii i-au spus că nu are nimic și ei ca doctori nu îi pot face nimic. I-au recomandat să meargă la preot. A venit aici, a stat în Postul Mare și a făcut rugăciuni, iar apoi a plecat pe picioarele sale acasă. Minunile pe care noi le-am găsit consemnate s-au confirmat. Toate icoanele pot fi făcătoare de minuni, nu poate fi doar una, dar unele au un har de la Dumnezeu, cum e icoana de la Neamț, de la Hadâmbu”, povestește părintele Teofil.

De o parte și de alta a lumii. Și un sat cât o mănăstire

Patru viețuitori și o mănăstire pe care o caută, an de an, mii de credincioși. Atrași de duhul păcii, de liniștea locului, de Icoana care le sporește rugăciunea. Mănăstirea Gorovei îi impresionează mai ales prin frumusețe, prin curățenia exemplară, prin răbdarea și smerenia călugărilor.

Nu părăsim mănăstirea înainte de a face un popas în cimitir. O liniște adâncă risipită generos în lumina blândă a apusului, ordinea din care transpare grija creștină față de cei adormiți. Monahi și câteva monahii, unii din vremuri de demult, alții abia trecuți la Domnul.

”Astăzi mai suntem patru călugări, atât am rămas”, spune smerit și împăcat părintele stareț Teofil. Îl întrebăm și de vecini, de oamenii din sat. Tot un fel de ”mănăstire” cu câțiva viețuitori.

”Satul cam tot așa este, mai sunt doar câteva case. Sunt și case noi, dar numai una este locuită. Mai sunt și câțiva bătrâni și cam o generație de tinerei. Nu prea mai găsești nici locuri, este puțin teren… Ar fi o perspectivă în timp ca să se întărească satul”, crede părintele.

Ieșim pe poarta mănăstirii și cotim la dreapta, către drumul ce șerpuiește alene către sat. Gorovei, satul cu o singură stradă cu nume de Sânziene. Poate nu întâmplător: 24 iunie, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, este cunoscută în popor și ca ziua Sânzienelor. Așezarea, mai mult un cătun, pare coborât dintr-o poveste.

O explozie de verde, aproape acoperit de pădurea ce pare că se prăvale peste sat. O aparentă pustietate, într-un cvasiabandon. Câteva case înșiruite de-a lungul singurei străzi. Nici țipenie de om, în schimb un adevărat vacarm se ridică pe măsură ce înaintezi: cocoși gălăgioși, căprițe zăngănind mândre din clopoței, văcuțe păscând în verdele proaspăt, pisici tolănite în mijlocul drumului și o sumedenie de căței, singurii care ies hotărâți din ogradă și umplu văzduhul cu lătratul lor.

Strada Sânzienelor, un drum parcă din altă lume, pe care te aștepți să coboare de nicăieri Sfânta Vineri. Un sat ca un colț de rai, lângă care, de peste trei secole, veghează o icoană. Icoana Făcătoare de Minuni a Sfântului Ioan Botezătorul. Care a primit în dar o zi de sărbătoare: 23 septembrie.

(Florentina Toniță, Bianca Ciaicofschi)