Mihaela Arhip și Petruț Pârvescu au scris, la moartea Irinei, cuvinte de mângâiere, o duioasă solidaritate pentru părinții care trăiesc durerea cruntă a pierderii fiicei lor, Irina.
Mihaela Arhip: ”Ce faci, Irina?”
Vara migra către toamnă şi ea îşi plimba fragilitatea pe Bulevard, într-o aură de liniște şi cumințenie.
-Ce faci, Irina?
-Vine toamna. Mă bucur cât se mai poate de lumina verii, de soare. Mă plimb.
Fragilă ea, fragilă şi lumina prin care trecea. Îmi venea să-mi fac palmele căuș, ca să le ocrotesc clipele împreună.
De unde să știu atunci cât de fragile erau amândouă?
Dumnezeu să te odihnească în lumină, Irina!”
Petruț Pârvescu: ”Lacrima neagră”
nu pot să tac
să-ntorc privirea și să merg înainte
aș fi prea laș
dintre lașii care sunt pe lângă mine
și m-ați arăta mâine cu degetul pe uliță
dar e vorba despre inima viața odorul
prietenilor mei
și nu pot
undeva în românia anului 2024
în sud-estul europei
o țară bogată
cu oameni minunați
furată pe dos și pe față
de treizeci și cinci de ani de zile
nu am fost în stare să avem grijă de sănătatea noastră
și a celor din jur
să construim spitalele acelea regionale
promise mereu
de care se bat unii mereu aceiași
cu cărămida și constituția în piept și în cap
ați văzut vreodată o inimă care să strige pe ulițe
să se cutremure uși și ferestre ziduri
să tremure în biserici catedrale lumina lumânărilor stinse
și nimeni să nu audă
să nu vadă
nu ați văzut și nu o să vedeți niciodată
dar un copil frumos
o fetiță de aur
studentă la litere
eminencke
a murit cu zile în tramvaiul de iași
într-o zi de toamnă târzie
înainte de sfântul Crăciun în românia
șase ore au ținut-o la coadă
pentru o amărâtă de adeverință medicală
și în drumul spre casă inima ei mare
a cedat
da
trebuia să se opereze urgent
dar au programat-o la șase luni
la șase luni distanță de viață și de moarte
noi trebuie să stăm mereu la coadă
Doamne
nu mai încape nimeni în statistici lozinci
sau rapoarte
și ei știu
unde sunt tovarăși programele acelea
promise asistate de calculator vise
într-o lume bolnavă
unde mor cu zile oamenii în picioare la cozi
unde sunt aceea care promit din patru în patru ani
laptele mierea și coliva tuturor
ați văzut vreodată o inimă care strigă ajutor
ați putea fi oricare dintre voi
copiii voștri rudele voastre prietenii voștri
cei care citiți
sau nu citiți prea devreme sau prea târziu
până la capăt
aceste cuvinte
nu pun sentințe
nu dețin adevăruri
am doar opinuinea unor principii de bază
la care ca om liber
nu renunț
dar ei
dragii mei
se tratează operează estetic
demult în spitalele lumii celeste
acelea din afara lumii tuturora!