Anul 2015. Ne merităm soarta. Am asistat pasibili, în ultimii 25 de ani, la masacrarea, în acelaşi spirit stalinist, a acestui neam. Ne-am mulţumit să înghiţim tot ce ni s-a întins pe tavă, întocmai ca în urmă cu 60-70 de ani, şi să aplaudăm chiar. NU era greu să ne informăm, să vrem să aflăm despre procesele-mascaradă în care a fost târâtă elita ţării.
Anii 50. Intelectualitatea României a fost îngropată (uneori la propriu, alteori doar în beciurile Securităţii sau în puşcării) şi discreditată de una dintre cele mai sinistre "instanţe" din istoria ţării: Tribunalul Poporului, un organism de sorginte sovietică, care avea rolul de a nimici ultimele "elemente duşmănoase", considerate pericole pentru noua dictatură stalinistă. Justiţia, în acest Tribunal al Poporului, nu era decât o damă de companie, şcolită în spirit bolşevic, trimisă în România cu misiunea precisă de a distruge tot ce însemna tradiţie, credinţă, nationalism, adevăr istoric, gândire întreagă. Această damă de companie, acest Tribunal al Poporului, era în fapt un grup de nouă persoane, dintre care doar doi magistraţi (desigur, dintre cei care îşi dovediseră fidelitatea comunistă), restul de şapte fiind aleşi dintre numeroşii activişti politici ("Judecători ai poporului", oameni veniţi din straturile sociale cele mai de jos, cu rolul de a înfiera proletar şi asurzitor pe cel aflat în boxa acuzaţilor). Tribunalul Poporului era condus, mai din umbră sau nu!, de… viitoarea soţie a lui Silviu Brucan, Alexandra Sidorovici, acuzator public. Aşa au fost condamnaţi, pentru crimă împotriva umanităţii, crima de dezastru al ţării, criminali de război, cei mai mari intelectuali ai ţării din perioada interbelică şi nu numai, de la Radu Gyr, Nichifor Crainic, Pamfil Şeicaru, Mircea Vulcănescu, apoi Dinu Pillat, Nicolae Steinhardt, pr. Iustin Pârvu, pr. Arsenie Papacioc…
Lotul Noica-Pillat a fost unul dintre cele mai cumplite procese, un proces care a culminat cu arestări şi condamnări. Dinu Pillat a fost condamnat la 25 de ani muncă silnică și 10 ani degradare civilă de către autoritățile comuniste. Alături de el, au fost cercetaţi şi condamnaţi Vasile Voiculescu, Vladimir Streinu, Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Păstorel Teodoreanu, Arșavir Acterian, Nicolae Steinhardt, pe motiv că au citit manuscrisul lui Pillat! Acuzaţia: "apologie legionară", deşi Dinu Pillat a declarat la proces: "M-am inspirat din psihoza mistică a mişcării legionare, nu l-am scris cu intenţie subversivă". Comuniştii l-au condamnat pentru "crima de uneltire contra ordinii sociale", acordând pedeapsa maximă. Avea să fie eliberat după 5 ani de închisoare, în 1964, odată cu amnistia generală.
Şi vai de veacul în care cei răi nu au caracter, ne strigă din istorii Eminescu! În urmă cu un veac, românii făureau România cea mare. Imediat ce au ajuns la putere, comuniştii au trecut la distrugerea, compromiterea şi desfiinţarea tuturor partidelor şi personalităţilor care au contribuit la Marea Unire din 1918. Au fost arestaţi şi condamnaţi la moarte oamenii politici care purtau încă simbolurile Unirii. Ţărănişti şi liberali, preoţi, militari. Genocidul elitelor avea să ţină mai bine de un secol ţara în întuneric şi izolare culturală. Nu au fost judecaţi, condamnaţi, nici măcar apostrofaţi public. Celebrul Raport Tismăneanu, de Condamnare a comunismului în România, a fost doar praf în ochii istoriei, pentru a închide definitiv o carte neagră ce se pregătea să scoată la lumină orori greu de acceptat, mai ales că foştii comunişti şi fiii acestora sunt astăzi în fruntea noilor contingente de distrugere a rămăşiţelor intelectualităţii româneşti.
După 1989 aveam să redevenim, după cum se ştie, o Românie a Brucanilor. Politica noastră se baza pe indicaţiile preţioase ale lui Silviu Brucan - pe numele său Saul Brukner, şef adjunct la Scânteia (1944-1955), oficiosul care cerea public condamnarea duşmanilor de clasă (vezi cazul Iuliu Maniu!), şi pe moştenirea rămasă de la Saşa Brukner (Alexandra Sidorovici), acuzator politic la Tribunalul Poporului, cea care asigurase drumul spre temniţele de exterminare a mii şi mii de români. O Românie în care impostura, nonvaloarea, nulocraţia (de la Magda Ursache citire!) devenise politică de stat.
După 1989 a urmat, deci, tot o Românie a Brucanilor, cu torţionari pe sticle, mărturisind cu lacrimi în ochi dragostea de ţară. Să nu uităm că Brucan a fost cel care ne-a prorocit tranziţia de 20 de ani, dar şi criza.
Capitolul Brucan este semnificativ pentru neamul românesc, nu numai în vremurile Pauker sau Dej, ci şi sub vremuri iliesciene şi de sfârşit de negru veac. Manifestul FSN redactat şi citit la TV în decembrie 1989 a apărut fără finalul "Aşa să ne ajute Dumnezeu!". Final tăiat la cererea lui Brucan!
Suntem astăzi aceeaşi ţară arestată de comunişti, cu Noica, Dinu Pillat, Nicolae Steinhardt, Mircea Vulcănescu, Corneliu Coposu în puşcării, cu temniţe înmiresmate de Gafencu, Gyr, Constantin Oprişan, Sandu Tudor, Iustin Pârvu...
În zilele noastre, avem un nou Tribunal al Poporului: INEW. Un nou acuzator public: Alexandru Florian!
Care a primit mână liberă să monitorizeze aplicarea celebrei Lege anti-legionare: "Institutul Ellie Wiesel, care a fost parte la elaborarea acestui proiect de lege, împreună cu grupul parlamentar al PNL, va avea o misiune foarte dificilă pentru că va trebui să acorde asistenţă organelor judiciare pentru că există pericolul să ne trezim cu cazuri foarte grave, care nu sunt sancţionate la câteva sute de km de Bucureşti de către un Parchet şi să se ajungă la extreme în care câteva texte să fie sancţionate drept propagandă. Este foarte important ca institutul să acorde asistenţă organelor judiciare pentru că acum asistăm cu toţii la naşterea unei jurisprudenţe în acest domeniu în România. Legea anterioară nu a avut aplicabilitate în plan juridic. Nimeni nu a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni cuprinse în textul acestei legi", a spus consilierul prezidenţial Muraru.
Iniţiatorii legii sunt: senatorul PNL Crin Antonescu, fost preşedinte al PNL, George Scutaru, fost deputat PNL şi fost consilier prezidenţial al lui Iohannis, şi Andrei Gerea, care a trecut, apoi, de la PNL la PLR. Şi, da, legea a fost adoptată în unanimitate de către Parlament.
"Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii au doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenefobe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia, a genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă", sunt principalele modificări din lege.
Legea mai interzice "acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice sau unor organizaţii".
Desigur, legea nu aminteşte nimic despre comunism, despre crimele comise, despre martirii neamului şi reabilitarea lor.
Cel mai grav, însă, este faptul că legea declară VALIDE, CORECTE procesele politice din perioada comunistă!
"Menționez că legile în baza cărora au fost condamnați în procesele după Al Doilea Război Mondial sînt și azi în vigoare, iar deciziile definitive sînt și astăzi valabile. Toți cei care le pun în discuție minimalizează o legislație care a fost recunoscută de către trupele Aliate — SUA, URSS, Marea Britanie — împotriva Germaniei naziste, deci verdictele date în 1945 și după sînt perfect legale și astăzi și trebuie să ținem seama de ele", a spus Alexandru Florian în cadrul unei conferinţe de presă (Al. Florian este fiul lui Radu Florian, profesor timp de 40 de ani (1950 – 1990) la catedra de marxism-leninism, ulterior socialism științific, a Facultății de Filosofie a Universității București).
Mai spune Alexandru Florian: "Nu este o lege a cenzurii, nu împiedică discuția despre anumite creații ale unor autori care în perioada interbelică au fost simpatizanți sau chiar membri ai Mișcării Legionare, ci este una sincronizată cu celelalte legi care s-au dat în alte țări membre ale UE, unde s-a considerat că pericolul fascist reprezintă un risc astăzi. Avem o datorie etică de a promova memoria victimelor Holocaustului. (…) Nu poți să promovezi în spațiul public o simbolistică legată de fascism și în același timp să promovezi memoria victimelor. Sînt două lucruri în contradicție. Această lege interzice cultul unor persoane care s-au făcut vinovate de apartenență la Mișcarea Legionară și au fost condamnate".
Imediat, însă, a şi numit primii "criminali de război", în accepţiunea noii legi şi, spuneam, a noului Tribunal al Poporului: "Nichifor Crainic are placă pusă de Academia Română cu aprobarea Primăriei pe strada Vasile Conta, Nichifor Crainic care a făcut parte din guvernarea Antonescu; mai este un bust al lui Mircea Vulcănescu în sectorul 2, fost subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe și condamnat pentru crime de război în baza Legii 312/1945 cu modificările ulterioare".
"Alexandru Florian pretinde că justiţia comunistă a fost una corectă, imparţială şi care a operat pe baza unor legi recunoscute internaţional. Condamnarea de către statul român a regimului comunist, ca pe unul criminal şi ilegitim, nu valorează pentru Florian şi ai săi ciraci nici cît o ceapă degerată. Ca şi tatăl său, mare ideolog comunist, el identifică principalii duşmani în reacţionari
, adică în oamenii de dreapta, fie ei legionari sau nu (ăstora din urmă le găseşte alte vini, precum lui Crainic şi Vulcănescu). Cu alte cuvinte, elita interbelică românească, eroii rezistenţei anticomuniste, care se întîmplă să fi fost legionari, ori doar condamnaţi de justiţia comunistă, şi sfinţii închisorilor comuniste sînt trecuţi din nou prin malaxorul de partid şi de stat, pentru a-i preface în ţărîna din care s-au încăpăţînat să renască după decembrie 1989", opinează jurnalistul Claudiu Târziu, în publicaţia Rost.
INEW ignoră, însă, faptul că Nichifor Crainic a fost REABILITAT prin decizie a Curţii Supreme, în 1995. De asemenea, a fost reconfirmat si drept membru al Academiei Romane. Crainic fusese condamnat in celebrul "proces al scriitorilor si ziaristilor fascisti":
"Procesul scriitorilor și ziariștilor fasciști", care s-a judecat în anul 1945 de către Tribunalul Poporului, a fost redeschis la propunerea Procuraturii Generale, după mai bine de 50 de ani. În cadrul procesului au fost implicați 14 scriitori și ziariști. Curtea Supremă după mai multe dezbateri procedurale, a admis recursul în anulare și în data de 8 mai 1995 a luat decizia cu hotărâre de achitare și restituire a tuturor averilor celor implicați și condamnați de către comuniști. Din păcate în acel moment nu a mai fost decât un singur supraviețuitor, scriitorul Pan V. Vizirescu, se arată pe wikipedia.
De asemenea, superiorul lui Mircea Vulcanescu, ministrul Gheron Netta, a fost, la randul sau, REABILITAT tot de Curtea Suprema, in anul 2000. Netta a fost condamnat in acelasi lot cu Vulcanescu, pe baza aceleasi legi, si a murit la Aiud in 1955: Pe data de 17 ianuarie 2000, completul 9 al Curții Supreme de Justiție l-a reabilitat pe Gheron Netta. Ca urmare a acestei reabilitări, fiicele sale Netta Ana-Silvia și Constantin Ileana-Rodica au primit drept moștenire de la tatăl lor, Gheron Netta, două imobile în București cu un total de 76 de apartamente.(wikipedia). Iată, deci, cum INEW ne arată că, în timp ce un ministru al guvernului Antonescu, ce are atribuţii decizionale şi raspundere superioară subordonaţilor săi, este reabilitat JURIDIC, subsecretarul său de stat rămâne, totusi, condamnat. Ambii fiind condamnati pentru acelasi lucru, anume declararea de razboi URSS-ului, conform sentintei, scrie şi cuvântul-ortodox-ro.
La final, aş spune doar că ne merităm soarta. Că am asistat pasibili, în ultimii 25 de ani, la masacrarea, în acelaşi spirit stalinist, a acestui neam. Ne-am mulţumit să înghiţim tot ce ni s-a întins pe tavă, întocmai ca în urmă cu 60 de ani, şi să aplaudăm chiar. NU era greu să ne informăm, să vrem să aflăm despre procesele-mascaradă în care a fost târâtă elita ţării. Nu era greu să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat cu Iorga dacă nu era omorât în '40 (da, articolele lui în sprijinul Basarabiei, împotriva comuniştilor, nu mai spun despre numeroasele ziceri despre evrei – în cartea "Testamentul politic al lui Nicolae Iorga". Oare cine îl voia mort pe acest mare istoric? Recitind cu atenţie desfăşurarea evenimentelor, inclusiv despre persoanele controversate implicate în uciderea lui, este clar că un om care devenise un pericol real pentru comunişti, dar care se bucura de o enormă susţinere populară, trebuia anihilat printr-o bine instrumentată mişcare politică. "Dacă nu era omorât, Iorga ar fi făcut puşcărie grea sub comunişti", scrie părintele Dimitrie Bejan în "Bucuriile suferinţei". Iar un alt mare duhovnic care în tinereţe îl cunoscuse pe istoricul născut la Botoşani, părintele Arsenie Papacioc, vizitând, peste ani, Casa Memorială a lui Nicolae Iorga de la Vălenii de Munte, a scris în cartea de onoare: "Ai obţinut mai mult când ai murit decât în toată viaţa ta").
În astă vreme, România se uită la televizor, scriitorii îşi scriu poemele înmiresmate de flori de tei, oamenii politici mai învaţă câte un cuvânt nou pe care să îl rostească în vreo emisiune tembelă şi tembelizatoare, preşedintele nostru mai pleacă o dată în vacanţă, prim-ministrul nu mai rezistă acestui afront şi mai dă şi el o fugă de răcoare (briză adică, nu ne gândim la altceva).
VIDEO: Noua lege, dezbătută la B1 de către pr. Mihai-Andrei Aldea, istoricul Mircea Stănescu şi jurnalistul Claudiu Târziu
Citeste si ISTORIA NOASTRĂ George Manu, omul care a sfidat comunismul: "Să le spui tuturor că n-am făcut niciun compromis!"
