O groaznica seceta cuprinsese tinutul. Iarba mai întâi se îngalbeni se si apoi se ofilise cu totul. Tufisurile se uscasera si copacii îsi pierdusera seva.

Nu cadea din cer nici un strop de ploaie si diminetile veneau una dupa alta fara sa aduca pamântului macar trecatoarea prospetime de roua. Vietuitoarele mai mici sau mai mari mureau cu miile. Putine erau acelea care aveau forta de a fugi din acel desert care înghitea totul.

Seceta era tot mai grea zi de zi. Pâna si radacinile adânc înfipte în pamânt, îsi pierdusera frunzele. Toate fântânile si toate izvoarele secasera. Apa pâraielor si a râurilor scazuse de tot. Doar o singura floare ramasese vie, deoarece un izvoras mai dadea câtiva stropi de apa.

Izvorul însa era disperat si spunea:

- Totul este arid, secat si pe moarte. Si eu nu pot sa fac nimic. Ce noima au cei doi stropi de apa pe care îi dau?

Prin apropiere era însa un batrân copac puternic. El asculta plânsetul izvorasului si, înainte de a pieri si el, îi spuse acestuia:

- Nimeni nu asteapta ca tu sa înverzesti iarasi întreg acest desert. Datoria ta este sa tii în viata acea floare. Atâta doar.  

Cu totii suntem responsabili pentru câte o floare. Uitam însa prea adesea de ea si ne plângem de tot ceea ce nu izbutim sa facem.
 


Un profesor îsi termina cursul si apoi rosti cuvintele obisnuite:

- Aveti nelamuriri?

Un student zise:

- Domnule profesor, care este sensul vietii?

Unul dintre cei din sala, care era pe punctul de a pleca, începu sa râda. Profesorul îl privi îndelung pe student, cercetând parca daca era o întrebare serioasa. Întelese ca da.

- Am sa va raspund. Scose din buzunarul de la pantaloni portofelul si din el o oglinjoara rotunda, nu mai mare decât o moneda. Zise apoi: - Eram copil pe timpul razboiului. Într-o zi, am gasit pe strada o oglinda facuta tandari. Am pastrat ciobul cel mai mare. Acesta este. Am început sa ma joc cu el si am fost încântat sa vad cum puteam cu ajutorul lui sa îndrept reflexul luminii în cele mai întunecoase unghere unde soarele nu ajunge niciodata: gauri adânci, crapaturi, ascunzisuri. Am pastrat oglinjoara. Devenind barbat, am înteles ca acesta nu era un simplu joc de copil, ci o prefigurare a ceea ce as fi putut face în întreaga mea viata. Eu însumi sunt o frântura dintr-o oglinda pe care înca nu am vazut-o întreaga. Prin ceea ce am însa, pot aduce lumina - adevar, întelegere, cunoastere, bunatate, blândete - în ascunzatorile din inimile oamenilor si sa schimb ceva în unii. Poate ca si altii vor face fel daca vor vedea aceasta. Dupa mine, în aceasta consta sensul vietii.  

(Bruno Ferrero)