Ileana Mălăncioiu este poeta despre care Nicolae Steinhardt scria: "Aferim, femeie! Curajoasă. Aspră. Le vede, le știe, le spune. Și cu suflet de muiere sensibilă, simțitoare. Suflet adânc, colțuros. Mare poetă. Da, asta admir: o tărie inteligentă (foc) și totodată accesibilă milei, duioșiei (indirecte). Am calificat-o: o Antigonă ducându-l pe Oedip de mână, dar o Antigonă cu suflet de Electră (și de Ecaterina Teodoroiu)" (conform 365 întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan lui Nicolae Steinhardt)
Ileana Mălăncioiu s-a născut pe 23 ianuarie 1940, în comuna Godeni, județul Argeș. A absolvit liceul la Campulung-Muscel (bacalaureat în 1957); urmează apoi Școala Tehnică Financiară din București (1960), dupa care se înscrie la Facultatea de Filosofie a Universității din Bucuresti (licența în 1968). Doctor în filosofie (1977). A debutat cu versuri în Luceafarul (1965). Alte colaborări la România literară, Viața Românească, Steaua, Tribuna, Amfiteatru ș.a. Debut editorial cu volumul Pasărea tăiată (1967).
(Ileana Mălăncioiu Foto: Revista Vatra)
Din martie 2013 este membru corespondent al Academiei Române.
„Cea mai mare bucurie a fost că nu am scris niciodată cum ar fi vrut alții, ci cum am crezut eu”, spunea poeta.
A fost repartizată la Televiziunea Română, de unde a trebuit să plece în 1971, ca urmare a unei intervenţii cu privire la tezele lui Nicolae Ceauşescu despre cultură.
În 1980 a fost angajată la revista „Viaţa Românească“. În 1987 şi-a dat demisia, ca protest împotriva cenzurii. După 7 luni, la insistenţa Preşedintelui Uniunii Scriitorilor, Dumitru Radu Popescu, care nu-i acceptase demisia, a revenit la „Viaţa Românească“. A fost responsabil al numărului 2/1989 al revistei şi a protestat, alături de Petru Creţia, Răzvan Theodorescu, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, prin retragerea propriilor colaborări, din cauza interzicerii post-mortem a lui Constantin Noica şi a scoaterii unui text al lui din sumar. Ca urmare, s-a revenit asupra acestei măsuri şi s-a tipărit revista, dar apoi a fost interzisă şi topită de cenzură.
După 1989, Ileana Mălăncioiu a fost redactor - şef adjunct la revista „Viaţa Românească“, iar ulterior, redactor - şef la Editura Litera. A susţinut rubrici permanente la revistele „22“ şi „România literară“ şi la ziarul „Cotidianul“.
A participat la dezbateri TV, la întâlniri cu cititorii şi la festivaluri de poezie şi colocvii din Paris, Roma, Madrid, Barcelona, Stockholm, Visby, Padova, Veneţia, Torino, Budapesta, Praga, Sarajevo, Rodos, Salonic, Ierusalim, Belfast, Dublin, Chişinău, Genova etc.
În anul 2018 a susţinut recitaluri ample de poezie, urmate de dezbateri la Teatrul Naţional din Bucureşti, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara şi la Sediul Filialei din Iaşi a Academiei Române.
În anul 1995 este distinsă cu Premiul Național de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Omnia, la Botoșani, prilej cu care primește și titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani.
Iar mă-ndepărtez de tine
Iar mă-ndepărtez de tine dinadins ca să te văd
Nerobită de puterea sufletului tău cel dus
Înapoi spre altă lume care-i pare mai a lui
Decât lumea-n care parcă din greşeală a fost pus.
Dar te văd tot mai aproape ca şi cum eu însămi sunt
Despărţită doar de ochiul care mă priveşte rece
Undeva pe însăşi calea nimănui dezvăluită
Unde sufletul tău parcă şade pregătit să plece.
E desprins de trup şi este mai frumos ca niciodată
L-aş desface din adâncuri să-l alin şi să-l păzesc
Dar cum pot păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă
Care însuţi ai desprins - o de pe ochiul său domnesc.
Mă rog deci să se întoarcă fără ură către tine
Dar când va să vin şi eu să mă laşi să-i dau ocol
Dacă nu ca o femeie ca un suflet care vine
La alt suflet ce-l aşteaptă în tăcere trist şi gol.
Din volumul "Ardere de tot" (1976)