Îl cinstim astăzi pe sfântul care, trimis de tatăl său să vândă pâine, dădea marfa săracilor fără plată

Sfântul Tihon era din Amatunda, cetate din insula Cipru, şi s-a născut din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Hristos, fiind făgăduit de ei lui Dumnezeu. S-a mutat în pace la Domnul în anul 424, la 16 iunie.

Pe când era încă tânăr, în casa părinţilor săi, l-a pus tatăl lui să vândă pâine. Iar fericitul tânăr dădea pâinea săracilor fără plată. Când a aflat aceasta, tatăl său s-a necăjit şi s-a mâniat, certându-l pe Tihon, dar el, insuflat fiind de Duhul Sfânt, i-a zis tatălui său: „De ce te mâhneşti, tată, ca şi când ai fi suferit vreo pagubă? Pâinile le-am dat împrumut lui Dumnezeu şi am cuvântul Lui, cel nemincinos, care zice în Sfintele Scripturi, că acela care dă lui Dumnezeu va primi însutit. Iar dacă nu crezi acestea, mergi la hambar şi vei vedea acolo cum Dumnezeu dă datoria Sa celor ce I-au dat Lui cu împrumut”.

 

Astfel, tatăl s-a dus la hambar şi, când a deschis uşa, a aflat cămara, care mai înainte era goală, plină de grâu curat şi, mirându-se, a căzut la pământ şi s-a închinat Domnului. Tihon, învăţând carte şi deprinzându-se cu citirea Sfintelor Scripturi, s-a numărat în clerul Bisericii şi a fost rânduit mai întâi citeţ, apoi diacon. După mutarea la Domnul a Episcopului Memnon, a fost ridicat, prin alegere, la treapta slujirii arhiereşti. A fost hirotonit de Sfântul Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului (315-403).

În acea vreme, în Cipru trăiau mulţi necredincioşi care se închinau idolilor, însă Sfântul Ierarh Tihon a adus pe mulţi dintre ei la adevărata credinţă şi a zidit multe biserici pe care le-a împodobit cu daruri.

Şi vieţuind mulţi ani, a cârmuit bine Biserica lui Hristos şi multe minuni a făcut atât în timpul vieţii, cât şi după moartea sa, că îi iubea pe săraci şi se străduia pentru folosul oamenilor, ca un bineplăcut al lui Dumnezeu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noutate la magazinul aRoma fabricii de carne: tochitură moldovenească!

astăzi, 15:01

La magazinul aRoma fabricii de carne, tradiția moldovenească ajunge din nou în vitrină. De data aceasta, sub forma unui preparat făcut pentru mesele pofticioase: tochitura moldovenească. ...

Un iubit preot din Botoșani trece prin momente grele și are nevoie de sânge!

astăzi, 13:32

Părintele Petru Chirvase are nevoie de ajutorul semenilor. Dacă până acum el era cel care își oferea sprijinul și sărea în ajutorul oamenilor, acum el este cel care se află &i...

Călin Georgescu trimis în judecată în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro. DIICOT: A avut calitatea de lider al grupării!

astăzi, 12:58

Călin Georgescu a fost trimis în judecată, joi, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. În același dos...