Biserica din municipiul Botoșani, cu hramul ”Întâmpinarea Domnului”, este zidită în anul 1826 de către Costache Roset, vornic de Botoșani, și soția sa Maria, născută Gheucă, după cum atestă inscripția de deasupra ușii de la intrare, precum și alte inscripții și însemnări pe obiecte de cult, pe cărți de ritual și pe clopotele bisericii.

Biserica, dar și slujitorii ei, au fost întreținuți de ctitor cât a fost în viață, adică între anii 1826-1862, lăsând după moartea sa (1862) prin testament, o parte din moșia Tomeștilor din ținutul Botoșani și 10 dugheni în târgul vitelor din Botoșani pentru întreținerea bisericii, a slujitorilor și școlii de psaltichie, înființată tot de ctitor pe lângă această biserică în anul 1851.

CITEȘTE ȘI: "Ministrul Energiei: ”Am semnat un număr record de contracte cu primării”. Boto�..."

Biserica a fost închinată, conform voinței sale testamentare, ca metoc al Mănăstirii Vorona, ținutul Botoșanilor, situație care a durat scurt timp (1862-1864), căci prin Legea Secularizării averilor mănăstirești (1864), biserica nu mai administrează moșia care trece în patrimoniul statului urmând să fie întreținută pe seama comunei oraș Botoșani.

Același ctitor a zidit în anul 1849 pe lângă biserică mai multe clădiri în număr de 3, azi există numai casa parohială, servind, două din ele pentru locuința personalului bisericesc iar una din ele pentru școala de psaltichie.

Aceste clădiri aflate inițial în curtea bisericii au fost separate în 1932 printr-o stradă nouă denumită astăzi Octav Onicescu.

Alături de biserică, lângă altar, este mormântul fiicei ctitorului, Maria C. Roset, moartă în 1846, iunie 15, cum arată inscripția de pe piatra mormântului, săpată în patru limbi: română (caractere chirilice), greacă, franceză și germană.

Biserica era înconjurată de un parc, teren donat de ctitori în suprafață de circa 2 ha cu pomi ornamentali și fructiferi și alei de flori, suferind între timp trei exproprieri: una în 1890 prin alinierea bulevardului luându-se 2082 mp, a doua în anul 1932 când s-a deschis strada nouă care a despărțit biserica de clădirile bisericești și a treia în 1970 când au fost expropriați 8338 mp pentru construirea de blocuri.

Astăzi curtea bisericii mai are o suprafață de 1782 mp. Până prin anii 1892-1894 curtea bisericii a servit și de cimitir care devenind maidan de gunoaie s-a închis.

În 1894 s-au dezgropat din curtea bisericii și osemintele ctitorilor care s-au pus într-o criptă din zidul bisericii înspre miazăzi unde sunt și astăzi.

După căderea comunismului din 1989, odată cu venirea preotului Gheorghe Grigorași, în anul 1992, s-au efectuat ample lucrări.

Pentru început s-a împrejmuit biserica. Între anii 1995 – 1996 s-a zidit capela mortuară cu casa praznicală.

Între anii 2002 – 2004 s-a executat pictarea bisericii de echipa condusă de pictorul Ioan Preutu din Iași, iar la 4 noiembrie 2004, biserica a fost sfințită de PF. Părinte Patriarh Daniel, pe atunci mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

În toamna anului 2010 biserica a fost reparată și exterior.

Stilul bisericii este rezultatul sintezei între elementul autohton tradițional anterior secolului XVII și clasicismului din arhitectura românească.

Construcția este din cărămidă și piatră. Inițial, acoperișul a fost din șindrilă până în anul 1927 când s-a înlocuit cu tablă galvanizată. Pe jos, în interior, biserica a fost pavată cu plăci de piatră, înlocuite apoi cu mozaic între anii 1930 – 1932.

Biserica are formă de navă, împărțită în patru încăperi: vestibul, pronaos, naos și altar și are un singur turn care servește de clopotniță. Este prevăzută cu un amvon situat deasupra stranei din stânga, iar cafasul lipsește din lipsă de spațiu. Tot din lipsă de spațiu, catapeteasma este în zigzag, lucru mai rar întâlnit.