Chilia în care s-a refugiat părintele Cleopa, în perioada în care era vânat de comuniști, se află și astăzi în Munții Stânișoarei, județul Neamț. Atunci era ascunzătoarea perfectă, camuflată de zmeuriș și doar câțiva oameni știau unde se află.

Acum, locul este cumva exagerat de amenajat, dar rămâne un reper de memorie, care ar trebui cunoscut și respectat, scrie ziarulatitudineadeneamt.ro.

Până în urmă cu patru ani, părintele Mihai Ifrim de la Parohia Sabasa, Borca, oficia aici o slujbă în fiecare an, pe 2 decembrie – ziua în care părintele Cleopa a plecat la Domnul. Acum se ocupă călugării de la Mănăstirea Vadu Negrilesei.

Potrivit celor povestite de părintele Mihai Ifrim, părintele Ilie Cleopa ar fi stat în această peșteră 3-4 ani. În acest timp mânca foarte puțin, din ceea ce-i aduceau câțiva săteni de pe la Vadu Negrilesei, care știau locul unde s-a ascuns duhovnicul.

”Era căutat de comuniști. Sătenii se duceau la el foarte discret, din câte îmi povesteau oamenii era cineva de la Ocolul Silvic, un pădurar mai în vârstă, care știa locul – era foarte bine ascuns. Astăzi e foarte simplu de ajuns. Înainte, însă, când trăia părintele Cleopa acolo era foarte greu de găsit, puteai să treci pe lângă chilia aia și nu o observai. Scările nu existau înainte, povestea chiar un preot că locul era foarte bine camuflat de niște zmeuriș sălbatic. Ușă nu era, intrarea era acoperită cu niște crengi. Acum este prea amenajat, s-a făcut inclusiv un zid de susținere acolo, vreo două troițe parcă sunt, au amenajat în special cei de la Vadul Negrilesei și Stulpicani. Prima dată s-au ocupat cei de la Ocolul Silvic Borca, după care făcându-se mănăstirea, s-au ocupat mai în amănunt călugării de acolo. Mie, personal, îmi pare rău că nu s-a păstrat expresia acelui loc așa cum cred eu că ar fi trebuit să se păstreze, s-a încercat cumva să se scoată mai bine în evidență și părerea mea este că s-a exagerat puțin cu amenajările. Ar fi trebuit să rămână la fel de greu accesibilă chilia cum era atunci, în anii 50, acum e prea ușor și cred că oamenii care se duc pe acolo nu mai simt cum i-a fost, de fapt, părintelui Cleopa trăind acolo”, a povestit părintele Mihai Ifrim.

E lesne de observat că bordeiul părintelui Cleopa, îmbogățit cu atâtea ziduri, troițe, bănci și trepte nu mai este ce-a fost acum aproape 75 de ani. Rămân poveștile lui din care ar trebui să ne pună imaginația la încercare. Adăpostul lui era atât de ferit încât omului – indiferent de condiția lui – îi era greu să-l găsească.

„Când eram prin pădure, pribeag, mă mai cercetau «prietenii» mei, care erau aceștia: Moș Martin și vicleana vulpe. Cu «moșul» scăpam mai ieftin. Când îl auzeam mormăind, îi aruncam câte un cartof și pleca, dar cu vulpea nu era tot așa. Ea venea noaptea până la ușa bordeiului și dacă, din întâmplare, uitam ceva de mâncare afară, bucuria ei. Avea ea grijă! Odată am uitat ceaunul în care făceam mâncare. Mai avea ceva în el. A venit vulpea fără nicio rușine și a început să mănânce. Eu am văzut-o pe ferestruică și am ieșit afară. Ea, când m-a văzut, a dat să fugă, dar toarta ceaunului i-a căzut după cap. Acum nu-mi era de mâncare, îmi părea rău de ceaun, că nu mai aveam în ce să fac mâncare“, povestea părintele Ilie Cleopa, născut pe 2 decembrie 1912 în comuna Sulița, județul Botoșani.