FOTO&VIDEO: Concert simfonic cu Alexandru Tomescu și Matei Pop! Artiștii au ridicat sala în picioare

Concertul Filarmonicii „George Enescu”, din cursul zilei de vineri, a fost un real succes. Artiștii Alexandru Tomescu și Matei Pop, care au concertat pe scena de la Casa Sindicatelor, au ridicat sala în picioare.

Deși concertul a fost susținut în condiții de pandemie, iar accesul a fost permis doar celor care dețin un certificat verde, sala a fost aproape plină de iubitori de muzică clasică.

Chiar cu câteva ore înainte de a începe spectacolul, violonistul Alexandru Tomescu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj către fanii săi.

 

„După foarte mulți ani revin cu mare bucurie ca solist al Filarmonicii George Enescu din Botoșani. Concertul de Beethoven este printre preferatele mele. Va aștept cu tot dragul”, a fost mesajul lui Alexandru înainte de a urca pe scena de la Botoșani.

Alături de Alexandru Tomescu a urcat pe scenă și dirijorul Matei Pop. Repertoriul anunțat de organizatori, „Concertul pentru vioară și orchestră” în re major, op. 61 al lui Ludwig van Beethoven, și „Capriciul spaniol”, op. 34 al lui Nikolai Rimski Korsakov, s-a dovedit a fi unul pe placul tuturor.

Concertele Filarmonicii „George Enescu” din Botoșani nu se termină aici.

Pe 5 noiembrie, de la ora 18:30, melomanii sunt așteptați la Casa de Cultură a Sindicatelor, pentru a-l asculta pe Sebastian Antoneac, cântând la clarinet, alături de dirijorul Alexandru Ganea.

În program va fi „Concertul pentru clarinet și orchestră” în la major, K. 622, al lui Mozart, și „Simfonia nr. 5 în re minor, op. 107, Reforma, a lui F. Mendelssohn-Bartholdy.


















(Sursa FOTO: Filarmonica „George Enescu” din Botoșani)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Premieră la Botoșani: Ella Nistor oferă publicului un spectacol despre satul bunicilor. „Este o reîntoarcere la rădăcini” (Foto, Video)

Tuesday, 10 November 2026

„Satul e țara. Satul e tezaurul de adevăr și de poezie în care se păstrează neprefăcut și viu sufletul nostru etnic. Acolo e tradiția și folclorul...”, afirma în 1928 ...

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...