HAI LA TEATRU! UNITER continuă campania prin care artiștii vă invită să veniți la teatru, să vă convingeți că teatrul românesc are nu doar un mare trecut, ci și un mare prezent și, mai ales, un mare viitor. Ne răspunde azi actorul Florin Aioane.
Tânărul actor Florin Aioane (doar 22 de ani!) joacă în trei spectacole în trupa maestrului Frunză, la Teatrul Metropolis, dar și în producții independente precum „Medea’s Boys”, de la Apollo111.
ACTORUL RECOMANDĂ:
În ce spectacole joci în această stagiune?
Momentan joc în trei spectacole sub direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, la Teatrul Metropolis: „A 12-a noapte”, „Romeo și Julieta” și „Hamlet” de William Shakespeare. În spectacolul de licență „Absinth” de Magda Fertacz, în regia Ilincăi Anamaria Prisăcariu, și în „Medea’s Boys”, o adaptare după Euripide, realizată de Ionuț Sociu, în regia lui Andrei Măjeri, la teatrul Apollo111.
Un spectacol pe care îl recomanzi (deși nu jociîn el).
„Ținutul din miezul verii” de Tracy Letts, în regia lui Vlad Massaci, spectacol care se află în repertoriul Teatrului Mic. Deși l-am văzut imediat după premieră, în toamna anului 2017, încă găsesc rămășițe emoționale care s-au materializat în principiile după care mă ghidez atunci când îmi practic meseria. Dincolo de sfera profesională și de toate învățăturile însușite sau mai degrabă furate de acolo, am avut plăcerea de a mă simți spectator și de a mă emoționa împreună cu ceilalți oameni. Mi-e greu să mai fiu un simplu spectator. E o senzație eliberatoare, dar sunt sigur că se poate educa.
Un actor tânăr din țara noastră, care îți place…
O să vorbesc despre Andrei Huțuleac și despre Adrian Nicolae. Nu mă pot decide care îmi place mai mult dintre ei. Sunt niște oameni inteligenți și cu principii clare. Din fericire, am avut și prilejul să-i văd lucrând și, deși au demonstrat-o de mai multe ori, sunt sigur că în viitor vor concretiza munca lor în partituri de referință.
O actriță tânără de la noi, care îți place.
Corina Moise e o actriță versatilă cu o disciplină de fier. Umană, plină de candoare și cu o modestie caracteristică oamenilor care nu simt nevoia să demonstreze.
Un regizor tânăr de urmărit, din România.
Îmi plac mai mulți regizori tineri, dar nu cred că subiectivitatea este un criteriu care mă face să scriu despre Andrei Măjeri. A demonstrat în mai multe rânduri că este un tânăr preocupat de situația teatrală din România și că face tot posibilul să sporească curajul artistic din breaslă. Un om complex, inteligent și plin de inițiativă.
Un motiv pentru care să meargă spectatorii la teatru.
Pentru joacă. Pentru luxul de-a anihila tendința firească, impusă de tot felul de presiuni sociale, de-a ne lua un pic prea în serios. Pentru că aici ne permitem să ne identificăm și să ne emoționăm. Și nu singuri.
CELE MAI…
Cel mai bun sfat primit în carieră.
Există o mulțime de sfaturi livrate în moduri deloc pedagogice pe care le-am primit și care m-au ajutat, dar din păcate nu pot să vorbesc despre ele. O să mă rezum la „E o joacă!”. Cred că asta m-a atras inconștient către meseria asta. Faptul că pot să experimentez situații-limită sau pe care nu voi apuca să le trăiesc cu plasă de siguranță. „E o joacă…”
Cea mai neobișnuită întâmplare trăită pe scenă…
Cred cu tărie că accidentele din spectacole furnizează cele mai frumoase întâmplări. În anul III, la spectacolul de licență „Bădăranii”, de Carlo Goldoni, nu găseam nicio motivație pentru care personajul meu s-ar întoarce acasă. Așa că mi-am imaginat că este genul acela de om care colecționează tot felul de obiecte de mobilier uzate cu care își decorează casa. Luam un scaun mai vechi și intram în scenă cu el. Urma o ceartă cu soția și nepotul meu – care nu avea neapărat un conflict la bază. La un spectacol, partenerul meu a rupt scaunul fără să vrea și toată scena a căpătat scop și nenumărate nuanțe. Iar eu aveam o preocupare reală. Trebuia să repar scaunul.
Cel mai provocator spectacol de până acum pentru tine.
„Absinth” de Magda Fertacz, în regia Ilincăi Anamaria Prisăcariu. A trebuit să joc un dealer de droguri. Dincolo de faptul că nu cred că m-ar distribui vreodată cineva într-un rol de genul ăsta, nu prea am avut nici suport dramaturgic. Erau înșiruite câteva detalii despre ce urmărește, dar cam atât. Am luptat să ies din tipar și să-i ofer un parcurs emoțional. De asemenea, nici în „Medea’s Boys” nu mi-a fost ușor, dar mi-ar plăcea să-l vedeți ca să înțelegeți.
Cel mai dificil moment din viața ta în teatru.
Cu siguranță anul I de facultate. Și în special al doilea semestru. Pe lângă faptul că trebuia să mă acomodez cu orașul, încercam să mă pregătesc pentru meseria mea. Așa cum ziceam mai sus, mă luam foarte în serios. Nu înțelegeam absolut nimic la facultate. Aveam seri când mă duceam în capătul coridorului de la cămin – e un mic balcon acolo -, mă uitam la cer și vorbeam cu părinții mei. Sună patetic, dar era cel mai reconfortant lucru pe care puteam să-l aplic. Simțeam că nu mă pot încrede în nimeni.
Cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat de când ești actor.
Am apărut la televizor. În orașul din care provin este, fără îndoială, cea mai elocventă dovadă a faptului că sunt bine. Și că am talent. Și că fac bani. Și că pot să devin vedetă. Dincolo de motivele enumerate cu ușoară ironie, am avut parte de foarte multe lucruri bune. În special după spectacole, când conștientizezi că și tu ai contribuit la ce simt oamenii aceia când ies din sală.
Cea mai interesantă întâlnire pe care ai avut-o până acum în teatru; de ce aceea?
La Ideo Ideis, în Alexandria, în 2013. Am participat la un masterclass cu Andrei Șerban care a vorbit despre teatru și dădea foarte multe exemple din Hamlet. Iar eu trebuia să joc într-o adaptare, în trupa de teatru a liceului. M-a făcut să conștientizez cam ce privilegiu și ce misiune importantă mă așteaptă dacă o să joc Hamlet și cât de fascinant e domeniul ăsta.