Ştiinţa ateilor n-a reuşit mari progrese în ultimii 2500 de ani. În Grecia antică, un anume Democrit a stabilit principiul în baza căruia funcţionează întreaga ştiinţă de azi. Acest Democrit a propus următorul raţionament: dacă luăm o bucată de lemn şi o înjumătăţim de foarte multe ori, la un moment dat vom ajunge la o bucăţică pe care nu o vom mai putea tăia. Atom = "care nu poate fi tăiat".
De 2.500 de ani oamenii de ştiinţă spintecă materia. La un moment dat chimiştii au găsit "atomul" lui Democrit. După care au venit fizicienii şi au spart atomul în alte bucăţi, cărora le-au dat denumiri greceşti. Apoi au spart şi bucăţile acestea şi le-au dat alte nume sonore: quarci (care au "arome"), bosoni, fermioni, leptoni. Oamenii de ştiinţă au evoluat de la toporul lui Democrit la instrumente sofisticate, însă fac acelaşi lucru ca în urmă cu 2.500 de ani: taie bucăţile mici în bucăţi şi mai mici, le cântăresc şi le îmbracă în modele matematice, le dau nume şi încearcă să le potrivească în modele ale lumii. Pot răspunde la întrebările "ce?" "cât" şi "cum?" însă "de ce?" rămâne în continuare un mare mister. Toţi ştim că a existat "Big-Bang", nimeni nu poate spune ce a fost mai înainte.
Într-o discuţie aplicată cei mai fervenţi dintre bezbojnici nu sunt capabili să convingă că au învăţat ceva în timpul liceului sau că pot gândi în afara unor lozinci găsite pe internet. Mormăie batjocoritor "crede şi nu cerceta", însă nu sunt în stare să răspundă la întrebări care chestionează problemele "ştiinţei", mai ales când "ştiinţa" nu e capabilă să ofere explicaţii.
Departe de mine gândul de a desconsidera progresele ştiinţifice. Sfârtecarea materiei ne-a făcut viaţa mai uşoară şi mai comodă. Tehnologia nu este nimic mai mult decât o cârjă de care devenim din ce în ce mai dependenţi, iar transformarea ei într-o nouă zeitate ne face sclavii bucăţilor de metal şi plastic de care ne lovim zilnic.
GEORGE DAMIAN
