"Am găsit libertatea la străini, trăiesc fără frică, în spiritul armenilor. Mă întorc la tine, te iau în brațe și te strâng la piept, mi-e teamă că nu mai găsesc ce am lăsat. Te implor, cheamă-mă, dă-mi permisiunea să mă întorc acasă. Am spălat crucile tale de piatră cu lacrimi".
În sala Casei Tineretului din Botoșani, versurile de mai sus strâng în privire lacrimă tăcută. Este povestea armenilor, a italienilor, a grecilor, a ucrainenilor și a românilor deopotrivă. Istoria împrăștie și adună, adulmecând în vreme suferințele popoarelor. De aceea minoritate nu înseamnă puținătate, nici inferioritate, cu atât mai puțin neînsemnat sau secundar. Înseamnă, mai presus de toate ÎMPREUNĂ. Duminică seara, pe scena din Botoșani, am văzut oameni, într-un festival al bucuriei împreună.
Pentru prima dată, în România avem o zi națională dedicată minorităților. 18 decembrie este, începând din 2017, Ziua Minorităţilor Naţionale din România. Data nu este deloc întâmplătoare. Adunarea Generală a ONU a adoptat, pe 18 decembrie 1992, Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase.
După cum nu este deloc întâmplător că, la Botoșani, cea care a organizat Festivalul Minorităților este Uniunea Armenilor din România. Botoșaniul are file de istorie armeană. La Botoșani, armenii au lăsat sfinte amprente, de la biserici la oameni, de la clădiri la obiceiuri. Cristian Lazarovici, președintele Uniunii Armenilor din România, filiala Botoșani, nu doar că și-a asumat o zi națională, dar a creat un prilej necesar: cel al comuniunii, al împreună simțirii și, de ce nu, al concilierilor istorice.
Au venit la Botoșani și au evoluat în cadrul Festivalului Minorităților Naționale: Ansamblul Hayakaghak al Uniunii Armenilor din România, Ansamblul artistic Gipsy Stile - Partida Rromilor Pro Europa, Ansamblul Artistic Areti, al Uniunii Elene din România, Ansamblul Di nuovo insieme al Asociației Italienilor din România, Ansamblul Cervona Kalena al Uniunii Ucrainenilor din România.
Publicul prezent în sala Casei Tineretului din Botoșani a aplaudat îndelung delicatețea armenilor, statornicia lor tăcută, (în)zidită în secole de conviețuire. Același public a apreciat și aplaudat, mai ales a îngăduit (da, cu toleranță și respect!) gălăgioasa susținere a romilor din sală. Comunitatea elenă a reușit să readucă publicul în bucuria dansului și a muzicii, oferind ritm, tehnică, armonie coloristică. A venit apoi rândul comunității italiene, cu dansuri parcă desprinse de pe străzile Italiei, cu poveștile ei de dragoste care au inspirat zeci, sute de artiști din toată lumea. Desigur, cele mai aplaudate momente artistice au aparținut ucrainenilor. Forță, spectacol, ritm, surpriză. Cernova Kalena a fost – la propriu – la înălțime.
Finalul Festivalului Minorităților a concentrat, în 15 minute de ritm alert, un mesaj de unitate, de toleranță și de frumusețe artistică. Un dans al popoarelor prezentat de comunitatea elenă din România.
Ziua Națională a Minorităților este prilej de a-l privi în ochi pe el, omul de aproape care vine din departele istoriei, și de a-i întinde mâna cu prietenie. Pentru că acolo, în țara lui – a armeanului, a italianului, a ucraineanului - un român aflat departe de casă așteaptă să fie privit în ochi, așteaptă o mână întinsă...
L a m u l ț i a n i!