Expoziţia "Prospecţiuni", la Galeriile de Artă "Ştefan Luchian" Botoşani

Muzeul Judeţean Botoşani prezintă,  în perioada 16-29 august 2014, în spaţiul Galeriilor de Artă "Ştefan Luchian" Botoşani, expoziţia "Prospecţiuni", autor Ivan VASILCIN.

Expoziţia este prilejuită de împlinirea, de către artist, a douăzeci de ani de la finalizarea studiilor liceale, ocazie specială de a propune publicului o expoziţie personală  cu carcter retrospectiv. Sunt expuse de la primele sale creaţii, respectiv o lucrare realizată la vârsta de numai 3 ani, până la cele mai noi  şi moderne opere de artă, aparţinând zonelor minimal art, artei vizuale şi instalaţiei.

Evenimentul expoziţional marchează prima "personală" botoşăneană a artistului, care a mai fost prezent pe simezele Galeriilor botoşănene în  cadrul unei expoziţii colective, în anul 2001.

Artistul expozant este membru al Uniunii Artiștilor Plastici Bulgari, Sofia din anul 2012.

Născut în 23 septembrie 1974, în Dorohoi, în familia pictorului de biserici de origine bulgară Dimităr Vasilcin, Ivan VASILCIN şi-a făcut studiile în domniul artei la Liceul de Artă "Ștefan Luchian", Botoșani (1990 – 1994) şi Facutatea de Arte Plastice Decorative și Design, Universitatea de Arte "George Enescu" Iași, secția artă murală (1997 – 2002).
 
Bogata activitate expoziţională a artistului s-a concretizat în prezenţa sa în viaţa artistică  prin numeroase expoziții personale, în România şi Bulgaria precum :

2001 - "Expresie", Iași, Casa Cărții – România,
2006 - 2014 - Dudeștii Vechi, - România,
2010 - Galeriile Savchevi, Oryahovo Bulgaria,
2010 - Galeriile Muzeului de Istorie, Pravec, Bulgaria,
2010 - Galeriile de Artă "Etropole", Bulgaria,
2010 - Sala de consiliu a primariei Bardarski Geran – Bulgaria,
2010 - Institutul Cultural Francez – România,
2012 - Galeriile de Arta Byala Slatina, Bulgaria,
2012 - Galeriile de Arta  "George Papazoff" Plovdiv, Bulgaria,
2012-  Galeriile Uniunii Artiștilor Plastici din Burgas,  Bulgaria.
 
De asemenea, Ivan VASILCIN a fost prezent în expozitii de grup, în România, Bugaria şi Slovacia :

1997 - 2002 - Zilele Universitații de Arte "George Enescu" Iași,
2001  - Galeriile de Artă "Ștefan Luchian", Botoșani,
2002 - Amprente, Galeriile de artă Arcu, Festivalul Studențesc "Festudis", Iași,
2006 - Penitenciarul "Popa Șapcă", Timișoara,
2000  - Stare de Fapt - performance, StudentFest, Timișoara,
2011  - "Оряхово Salvați Gadulka – performance", Oryahovo -  Bulgaria,
2012  - Bienala formelor mici, Pleven – Bulgaria,
2012  - "So Far, So Close", Palatul Naţional al Culturii, Sofia – Bulgaria,
2013  - Galeriile Djamia, Dupnica – Bulgaria,
2013  - Galeria Resonance, Plovdiv – Bulgaria,
2014  - Centrul Cultural Bulgar- Bratislava – Slovacia.
 
Începând din anul 2003, artistul plastic a participat la tabere de pictură,desfăşurate în ţară, în Bulgaria şi în Slovacia, având şi calitatea de organizator :

2003 - Teremia Mare, Timiș - România,
2006 - 2009, 2013 -"Națiune la Răscruce", Art Forum pentru artiști bulgari din țara mamă și diaspora (organizator) Dudeștii Vechi, Lipova – România,
2011 – Oryahovo – Bulgaria,
2014 - Novi Kozarci - Serbia,
2014 - Botevgrad – Bulgaria.

Vernisajul, care va avea loc sâmbătă,  16 august 2014, ora 14, la Galeriile de Artă "Ştefan Luchian" Botoşani (Str. Piaţa Revoluţiei nr. 13, telefon 0231/514197)  este o invitaţie  la "prospecţiuni", la întâlnirea cu arta vizuală, de familiarizare cu ceea ce înseamnă instalaţia, o ofertă generoasă a unui creator de artă botoşănean care îşi reaminteşte cu plăcere momente din drumul devenirii sale artistice.

Program de vizitare:  zilnic  9 – 17.  Intrarea gratuită.

(Comunicat de presa)

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Percheziții la Botoșani și Suceava: Sunt vizate vânzările ilegale de mașini, cu păgubirea proprietarilor reali!

astăzi, 15:00

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și ofițerii de poliție judiciară de la Poliția Economică Suceava au pus în executare 6 mandate de percheziție domic...

Anchetă la Corni, după ce o femeie și-ar fi îngropat mai mulți copii nou-născuți în curtea casei! Prim-procuror: "A fost nevoie de un scanner special!”

astăzi, 14:41

Procurorii Pachetului de pe lângă Tribunalul Botoşani fac, joi, percheziţii la locuinţa unei femei din comuna Corni, care, în luna mai a acestui an, şi-a îngropat copilul nou-n...

5 iulie 1991: Povestea unei fotografii și o istorie care (ne) doare!

astăzi, 14:08

În ziua de 5 iulie 1991 aveau loc festivitățile de inaugurare a tronsonului de linie ferată Dângeni-Săveni. Trenul inaugural, adică trenul cu numărul C 6487, ornat cu ramuri de ce...

-->