Două zile cu spectacolul „Tom Degeţel” la Teatrul „Vasilache” din Botoșani!

„Tom Degeţel”, de Valentin Dobrescu, după o poveste populară engleză este un spectacol care se adresează preşcolarilor şi şcolarilor.

 

 

Cei mici îl pot viziona în această săptămână, în zilele de joi, 17 octombrie 2024, de la ora 18:00 și  duminică, 20 octombrie 2024, de la orele 11:00 și 12:30.

Regia artistică este semnată de Valentin Dobrescu; scenografia îi aparţine lui Mihai Pastramagiu, iar muzica este compusă de Alin Macovei.

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: Adelina Cojocariu, Marius Rusu, Ana-Maria Apetrei, Andrei Bordianu, Andrei Iurescu, Alin Gheorghiu, Oana Asofiei, Anamaria Chelaru şi Ioana Buta.

 

„Ca mai toate poveştile şi povestea lui Tom Degeţel este plină de învățăminte şi tâlcuri. Dar parcă cel mai puţin vizibil dintre toate, dar şi cel mai de actualitate, este cu privire la relaţia om-natură. Mica, drăgălaşa şi firava zână a stejarilor, care îl roagă pe pădurar să nu taie cel mai bătrân stejar din pădure în schimbul îndeplinirii unei dorinţe, este chiar natura care ne roagă să avem grijă de ea, care ne îndeplinește atâtea dorinţe şi de care noi uitam mereu. Dacă acest gând ajunge până la sufletul tău, micule spectator, atunci pot spera că vei trăi intr-o lume mai curată”, spune regizorul Valentin Dobrescu.

Preţul unui bilet este de 15 lei.

Biletele pentru spectacolele Teatrului „Vasilache” se pot achiziţiona:

- online de pe entertix.ro

- accesând teatrulvasilache.ro

- de la sediul instituţiei, de marţi şi până vineri, între orele 10:30 şi 12:30, dar şi înainte de începerea fiecărui spectacol, în limita locurilor disponibile.

Accesul în sala de spectacole se face cu o jumătate de oră înainte de începerea spectacolului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un jurământ rostit. O datorie asumată. O țară de apărat: Noii militari botoșăneni au depus jurământul! (Foto)

astăzi, 10:30

În garnizoanele Iași, Piatra-Neamț și Bacău, ceremonia depunerii jurământului militar de către soldații gradați profesioniști din seria I a reprezentat un moment deosebit, î...

Pompier din Botoșani, vicecampion mondial și medaliat cu bronz la minifotbal! - FOTO

astăzi, 10:11

Performanța se construiește prin muncă, disciplină și sacrificiu, fie că vorbim despre intervențiile în slujba oamenilor, fie despre lupta pentru fiecare minge, pe terenul de minifotbal. ...

Un bărbat din Botoșani a incendiat intenționat o clădire cu lemne de 15.000 de lei!

astăzi, 09:39

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din com...