Numeroase lucrări de specialitate îi menționează prezența în arealul spiritual și artistic al secolului XX, de la prestigiosul Lexicon al Muzicienilor Români, realizat în 1970 de Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, până la site-ul internațional The Music Sack, care îl prezintă, succint și la obiect: “Severeanu, Nicolae, composer, born: 14 october 1864, Flămânzi, România”.
Marile personalităţi ale muzicii bisericeşti din spaţiul românesc al secolului al XIX-lea s-au remarcat prin compoziţii de o valoare inestimabilă şi prin editarea unor cărţi rămase ca un tezaur de artă muzicală românească. Cei mai mulţi dintre ei au fost adevăraţi reformatori şi au contribuit la dezvoltarea şcolilor de muzică psaltică din spaţiul românesc.
Printre inovatori se numără și Nicolae Severeanu, psalt, muzicolog și folclorist, compozitor de muzică psaltică, corală și autor de lucrări didactice, născut în urmă cu 160 de ani, într-o zi de 14 octombrie, la Flămânzi.
Un alt psalt important pentru muzica noastră bisericească care a activat în secolul al XIX-lea a fost Nicolae Severeanu, născut la 14 octombrie în anul 1864, la Flămânzi, judeţul Botoşani. A început să înveţe muzica psaltică la Mănăstirea Neamţ, cu fratele Damaschin, pentru ca apoi să frecventeze şcoala de profil de acolo, fiind elevul arhimandritului Veniamin Niţescu în perioada 1878-1881, fiind totodată şi psalt al mănăstirii. După un timp, a fost remarcat de către Mitropolitul Iosif Naniescu, care era la rândul său psalt, dar şi compozitor, iar în anul 1881 este solicitat de Mitropolia din Iaşi pentru funcţia de canonarh. Protopsalt aici era cunoscutul Dimitrie Suceveanu, care a decis să îl ia sub aripa sa ocrotitoare pentru a-l învăţa mai multe despre cântarea bisericească, mai ales că acesta conducea şcoala de la Iaşi.
Potrivit Ziarul Lumina, în anul 1885, Severeanu se afla la Bucureşti. Cercetătorii presupun că cel care l-a trimis în capitală a fost Mitropolitul Iosif Naniescu. Aici a fost numit protopsalt la Biserica „Domniţa Bălaşa”. A mai activat apoi la „Sfântul Nicolae-Tabacu”, la „Sfânta Ecaterina” şi la „Sfântul Spiridon-Nou”, însă, în ciuda schimbării parohiilor, nu şi-a abandonat pasiunea pentru muzica bisericească, ci, dimpotrivă, s-a înscris la Conservatorul din Bucureşti, unde i-a avut printre profesori pe Gh. Brătianu, Eduard Wachmann, Gheorghe Stephănescu, Grigore Ventura etc.
A absolvit în anul 1890, devenind, în urma concursului susţinut, profesor de muzică în cadrul gimnaziului din Turnu-Severin. Însă, în cursul aceluiaşi an, a fost mutat la Buzău, unde a activat atât ca profesor de muzică la liceu, cât şi în calitate de protopsalt al Episcopiei. Ca protopsalt va rămâne până în anul 1922, adică pe o perioadă, în care va onora cu vocea sa timp de 30 de ani.
Totodată, ca profesor a activat în perioada 1890-1894 la Seminarul din localitate, pentru ca între 1923 şi 1931 să predea la şcoala de cântăreţi. În plus, în anul 1894 şi-a alcătuit propriul cor pe lângă Catedrala Episcopiei, membrii acestuia fiind seminariştii, pe care îi învăţa tainele coralei bisericeşti.
O altă contribuţie importantă la progresul muzicii psaltice din teritoriile româneşti este de data aceasta împărtăşită cu Pană Brăneanu, alături de care, în anul 1899, a înfiinţat Societatea cântăreţilor bisericeşti, căreia i-au dat numele lui Ioan Cucuzel. O altă atribuţie a lui Severeanu era cea de director al revistei cu acelaşi nume, iar numărul de debut al acesteia a văzut lumina tiparului în anul 1912. N. Severeanu a încetat din viaţa la Buzău, în data de 9 martie a anului 1941.
Între lucrări muzicale amintim: „Gramatica, Anastasimatarul şi Irmologhionul”, Bucureşti, 1897 (retipărită, împreună cu Neagu Ionescu, într-o formă mai scurtă), „Curs elementar de muzică orientală”, Buzău, 1900, „Irmologhiono-Catavasier”, Buzău, 1909, „Noul Anastasimatar”, Buzău, 1901, „Liturghierul ritmic”, Buzău, 1928, „Anastasimatarul ritmic”, Buzău, 1938, „Prohodul...”, Bucureşti, 1939.
Referitor la creaţia muzicală propriu-zisă a lui Severeanu, pr. prof. dr. Nicu Moldoveanu spune: ”În cărţile acestea, aproape toate cântările sunt ”faceri” personale sau trecute prin filtrul său, dar tot în stilul tradiţional, deşi au evidente contribuţii personale şi cu tendinţe îndrăzneţe de înnoire, de modernizare a muzicii bisericeşti, cum zice el”. O inovaţie al cărei autor a fost Severeanu şi care este folosită chiar şi în contemporaneitate este, potrivit pr. prof. dr. Nicu Moldoveanu „eliminarea şi înlocuirea prin linii a vocalelor ce se repetă sub mai multe note muzicale”.
De asemenea, Nicolae Severeanu a fost unul dintre cei care au depus eforturi considerabile în vederea trecerii la sistemul de notaţie liniar în şcolile de psaltichie, demersuri care în cele din urmă s-au bucurat de succes. Din punct de vedere tehnic, Severeanu a considerat că este necesar să se renunţe la asimetrie şi la poliritmie, însă alţi psalţi sunt de părere că cel puţin cea din urmă trebuie conservată, şi nu eliminată, deoarece măsura binară de 2/4, procedeu în favoarea căruia a militat Severeanu, ar ştirbi din frumuseţea muzicii psaltice, care, la fel ca şi cântecul popular, folosind poliritmia, are un stil aparte. În cele din urmă s-a păstrat până în zilele noastre ritmul mixt în muzica psaltică ajungându-se la concluzia că cel binar ar fi în detrimentul spiritului şi originalităţii ei, scrie Adrian Drăgușin în Ziarul Lumina.
Nicolae Severeanu s-a stins din viață pe 9 martie 1941, la Buzău.
(Foto: "Liturghierul Ritmic", de Nicolae Severeanu, tipărit la Buzău, 1928)