Doliu pe scena teatrului românesc: s-a stins Tamara Buciuceanu-Botez

Tamara Buciuceanu-Botez a murit, marţi, la Spitalul Elias din Capitală. Actriţa a fost internată pe fondul unor probleme cardiace la începutul lunii octombrie, iar în ultimele zile, starea sa de sănătate se agravase.

Tamara Buciuceanu s-a născut pe 10 august 1929, la Tighina, şi a frecventat cursurile Institutului de Teatru "Vasile Alecsandri" din Iaşi, între anii 1948 şi 1951. În cel de-al patrulea an de studii, s-a transferat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală, la clasa profesorului Nicolae Bălţăţeanu, şi a absolvit în anul 1952.

 

În anul 1962, s-a căsătorit cu medicul anestezist Alexandru Botez, care a decedat în 1996.

Tamara Buciuceanu a fost una dintre legendele teatrului de comedie şi a jucat în peste 25 de filme, printre care se numără "Titanic vals", din 1964, "Anecdota", lansat în 1972, "Domnişoara Nastasia", din 1976, "Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii", din 1979, "Alo, aterizează străbunica!...", din 1981, "De ce trag clopotele, Mitică?", "Declaraţie de dragoste", lansat în 1985, "Cuibul de viespi", din 1986, "Nunta mută", lansat în 2008.

Totodată, a interpretat roluri pe scenele marilor teatre din Capitală, precum Odeon, Bulandra, Naţional şi Comedie. Printre piesele în care a interpretat roluri emblematice se numără "Dimineaţă pierdută", "Romeo şi Julieta la început de noiembrie", "Scaunele", "Doctor fără voie", "Aşteptând la arlechin", "Domnişoara Nastasia", "Mamouret" şi "Cumetrele".

Mai mult decât atât, Tamara Buciuceanu i-a dat glas personajului Coana Chiriţa pe scena Teatrului Naţional din Iaşi.

Cariera din teatru a fost dublată de cea din televiziune, Tamara Buciuceanu realizând apariţii memorabile, incluse în programele de divertisment. Totodată, a apărut în două episoade din serialul "Toate pânzele sus", regizat de Mircea Mureşan şi lansat în luna martie a anului 1977.

Recompensată cu peste 20 de premii de interpretare, actriţei i-a fost decernat premiul "Aristizza Romanescu" pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică, la gala Academiei Române pe anul 2011, precum şi distincţia Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, în anul 2014. În 2008, artista a fost omagiată şi la Transilvania International Film Festival (TIFF) de la Cluj-Napoca, iar, în 2014, a primit însemnele Ordinului Coroana României în grad de Ofiţer din partea Casei regale. În 2011, actriţa a primit o stea pe Walk of Fame - Aleea celebrităţilor din Bucureşti.

În 2013, a fost lansat volumul "Tamara Buciuceanu. O viaţă închinată scenei", de Bogdana Darie. Riguros documentată şi realizată pe baza a numeroase interviuri cu Tamara Buciuceanu-Botez, precum şi cu prieteni şi colegi de scenă ai artistei, cartea prezintă viaţa şi evoluţia profesională a uneia dintre cele mari actriţe a teatrului, operetei şi cinematografiei româneşti.

(sursa: Mediafax)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Surpriză de proporții! Dat ca transferat la Botoșani, Luis Phelipe a semnat cu altă echipă

astăzi, 13:22

Luis Phelipe (24 de ani), fostul mijlocaș brazilian de la FCSB, a schimbat din nou echipa, în această perioadă de mercato. La început de 2025, FCSB l-a cedat pe Luis Phelipe la Sheri...

Expoziție la Galeriile de Artă cu lucrări ale elevilor înscriși în Concursul Interjudețean „Omagiu Ștefan Luchian”!

astăzi, 12:30

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 30 ianuarie – 8 februarie 2026, în spațiul Galeriilor de Artă ,,Ștefan Luchianˮ,  expoziția Concursului Interjudețean ...

ASTĂZI! Percheziții într-o comună din Botoșani, a fost găsită o armă la locuința unui tânăr de 23 de ani!

astăzi, 11:14

În data de 31 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, într-o cauz...