Dumitru Bâșcu este pictorul care a impresionat nu doar prin extraordinarul har și un destin greu încercat, dar și prin discreție și smerenie.
A fost fiul Mariei Ferdinand Suschi, o tânără poloneză care petrecuse o vară la conacul din Cracalia al lui Costache Enescu, tatăl genialului compozitor. La 41 de ani, Dumitru Bâșcu s-a căsătorit cu Margareta Arvay (Kutis). Împreună au avut o fiică, Ana-Maria Sandi, născută în 1945. La rândul său, nepoata lui George Enescu – Ana Maria Sandi – are o fiică, Ioana Bendixson.
Fiica lui Dumitru Bâșcu, Ana Maria Sandi, mărturisește că nu știe de ce tatăl său a purtat întotdeauna numele Bâșcu și nu pe cel al lui Enescu, după tatăl său. Cu toate acestea, viața pictorului a fost greu încercată din pricina faptului că era rudă cu George Enescu, pe care comuniștii l-au considerat o vreme ”trădător” de țară.
Chiar dacă între cei doi frați a existat o mare diferență de vârstă (21 de ani), legătură dintre ei a fost strânsă și presărată cu momente emoționante.
Ioana Bendixson, nepoata pictorului Dumitru Bâșcu, avea 12 ani atunci când Dumitru Bâșcu a trecut la cele veșnice.
”Era un bărbat înalt și bine făcut, cu trăsături distinse, cu păr care a rămas închis la culoare până la sfârșitul vieții. Îl țin minte vânjos și abil, urcându-se pe schele pentru a picta fresca de biserică mult după vârsta de șaptezeci de ani. În ultimii ani ai vieții a pierdut treptat din puteri, boala Parkinson făcându-l să-și târșească picioarele, parțiala surzenie necesitând un aparat auditiv. Ținuta zilnică erau pantaloni de catifea reiată de culoare închisă, camași în culori pale și o jachetă de lână de culoarea nisipului care cu timpul a căpătat petece de piele ovale la coate. Iarna era îmbrăcat ca un domn de pe vremuri, cu un palton cenușiu și o cușma neagră de astrahan, purtând în picioare, când era zăpadă, galoși”, povestește Ioana Bendixson.
Nepoata pictorului mărturisește că, în familia sa, legătura cu numele Enescu era cunoscută, însă ”greu de explicat” unui copil.
”Despre legătura de familie cu George Enescu știam, dar circumstanțele erau prea complicate pentru a fi explicate unui copil. În casă se asculta des muzica clasică, mai ales la radio, și de câte ori era în program Enescu mi se atrăgea atenția”.
Nepoata artistului vorbește și despre conadmnarea politică a bunicului său, într-o noapte din anul 1951.
”De la mama mea știu cum a fost Dumitru arestat în mijlocul nopții în 1951 și trimis în lagăr și închisori în urma unui fals denunț politic, fără proces sau condamnare. Multe luni nu s-a știut unde se afla sau dacă mai este în viață. A fost eliberat peste mai bine de un an, reabilitat și reinstituit în funcția de director al Fondului Plastic, de unde a demisionat imediat după aceea. Experiența trebuie să-l fi marcat enorm, el refuzând pentru restul vieții sa vorbească despre ea. Știu doar ca făcea ace din os cu care deșira hainele lui ca să poată ceilalți deținuți să-și cârpeasca zdrențele. Mai știu și că mulți dintre cunoscuții și prietenii lui au plecat silit din țară la sfârșitul războiului iar alții au fost închiși și omorâți de regimul comunist. Din cele câteva mărturii pe care încă le mai avem acasă știu cât de apropiat era Dumitru (ca și George Enescu de altfel) de casa regală, de prietenia cu Principesa Ileana și de patronajul Reginei Maria care i-a cumpărat câteva tablouri și i-a trimis o carte poștală mulțumindu-i pentru niște cozonaci trimiși în dar de el”.
”N-a vrut să se facă membru de partid, deși a fost invitat și nu a mai vrut sub nici o forma să aibă de-a face cu cei apropiați regimului. Astfel înțeleg eu lipsa de continuitate între prezența lui în viața culturală de dinainte de război, la expoziții individuale, saloane, critică de artă, și retragerea sa în perioada comunistă. Pot continua. Îl țin minte în fiecare seară după baie, îmbrăcat într-un halat gros de molton brun și cu o scufie alburie pe cap, ascultând Radio Europa Liberă, la un aparat vechi care prindea semnalul cu mult zgomot de fond. Expresia tristă și îngândurată de pe fața lui în acele seri este tot ce am eu ca răspuns la întrebarea pe care mi-o pun de multe ori: cum o fi fost pentru el să simtă ca se îndreaptă spre sfârșitul vieții lăsând ca moștenire noilor generații un timp din ce în ce mai înnegurat?”, a continuat Ioana Bendixson.
Deși a viețuit în familia lui Costache Enescu până la moartea acestuia, Dumitru nu a purtat niciodată numele Enescu, un motiv fiind, se pare, și dorința artistului de a se ridica prin propriile forțe. Inițial a purtat numele mamei, apoi a semnat cu pseudonimul Bâșcu, ce avea să îi rămână numele de artist până la sfârșitul vieții.
Expoziție comemorativă la Botoșani
Un spirit liber, nu departe de ceea ce fusese George Enescu în muzică. Un om al culorii, dar de inspirație sănătoasă, chiar dacă se situa într-o anume naivitate, ”în raport cu conștiința amară de astăzi”.
Pictorul Dumitru Bâșcu a murit la București pe data de 18 noiembrie 1983, fiind înmormântat în București, la Cimitirul Andronache.
În luna august 2023, Ana Maria Sandi, nepoata lui George Enescu, a fost invitata avocatului Florentin Țuca (de asemenea botoșănean) la podcast-ul ”Pe Drept Cuvânt”. În cadrul discuției, Ana Maria Sandi a dezvăluit că în luna noiembrie, la împlinirea a 40 de ani de la moartea pictorului, la Muzeul Județean Botoșani va fi organizată o expoziție comemorativă Dumitru Bâșcu.
”Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ajutorul celor din Botoșani vom face o expoziție mare la Botoșani”, a anunțat Ana Maria Sandi în podcast-lui lui Florentin Țuca (vezi video jos).