Este moral sau nu să obții mărturia unei adolescente abuzate sexual? Este moral sau nu să susții că de mărturia unei copile depinde reușita unui material de presă, în fapt, succesul unui subiect, oricât de scandalos ar fi? Care este granița dintre (in)formație și (mal)formație într-o profesie atât de alunecoasă?
Seară de vineri, 27 ianuarie. Ora 19.00. Ninge ușor, puțina zarvă de peste zi a orașului se potolește în amorțeala începutului de weekend. Cinematograful Unirea e cufundat într-o tăcere suspectă, luminile din interior nu reușesc să rupă atenția celor câțiva trecători de pe Unirii.
Premiera filmului "Fixeur" este anunțată prin câteva panouri din fața cinematografului. Nimic din atmosfera unei seri de premieră, nimeni nu vine pe covorul roșu, așa că botoșănenii nu par a avea vreun motiv să iasă din case. Un domn ne spune să mai așteptăm câteva clipe. Să se termine filmul care rulează de la 17.00!, ne explică binevoitor. În sala de la intrare, două adolescente sporovăiesc pe întrecute. Ei, hai, intrați!, ne spune domnul, că oricum e aproape gata. Filmul de la 17.00, adică. Pășim în vârful picioarelor, să nu deranjăm. Intrăm, stupoare: sala goală! Actorii lui Nae Caranfil, din "6,9 pe scara Richter", dansează pe o scenă de final. O fată rămâne singură, privind în sus, spre un-nu-știm-cine. E Maria Obretin?, se întreabă una dintre fetele care au intrat și ele odată cu noi, tot în vîrful picioarelor. Nu ne așezăm imediat, pentru că, de, nu era filmul nostru. Se aprinde lumina, domnul de la intrare vine și, cu respectul cuvenit, schimbă imediat filmul. În sală, 4 persoane: doi jurnaliști pe un mijloc de rând și, în sapte lor, două adolescente.
Se stinge din nou lumina, scene de început. Ochiul absoarbe ecranul, urechea se fâstâcește de-a binelea, pentru că fetele par să nu observe că a început filmul. Anul trecut așa a fost, gen, la Ideo. Poate anul acesta va fi altfel, gen, dar nu știm cum se va hotărî. Și dacă va fi la fel? Gen. Ce să-i faci? Nu știi că anul trecut, gen, așa cu spus: mergem anul acesta și la anul vedem. Gen. Spre norocul nostru, apar pe ecran ochii albaștri ai lui Tudor Istodor. Oricât de gen ar fi, doar ochii lui Tudor Aaron pot face două adolescente să muțească. Din fericire, e personajul principal și asta ne relaxează: ne vom bucura de film în liniște.
"Fixeur" e viu. Un film care iese din tiparele peliculelor românești -care agresează vizual și psihic prin prim-planurile griurilor comuniste, prin zgomote de fond asurzitoare. Filmul lui Adrian Sitaru este domol, elegant, cu imagini care pot sta foarte bine în oricare mare peliculă internațională. Nu îți impune nimic, nu fură privirea cu detalii fără sens. În spatele ochiului de filmat ești tu, spectatorul, și privești ceea ce firescul lucrurilor și al întâmplărilor îți dezvăluie.
Cu un scenariu bine conturat, scris după o poveste reală, filmul crește în intensitate, fără să explice sau să pună probleme în afara celor pe care personajele însele și le pun. Radu (Tudor Istodor) este fixeur, stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, și aspiră la un post de reporter. Subiectul unei prostituate minore, extrădată din Franța, poate fi ocazia perfectă pentru a-și dovedi flerul și competența. Doi jurnaliști francezi (un reporter și un cameraman) vin din Paris special pentru a obține o mărturie a prostituatei: în fapt, o copilă de numai 14 ani, care fusese păcălită de un proxenet și dusă în Paris, pentru a se prostitua.
Adrian Sitaru strecoară în film teme sensibile pentru români, de la defrișarea pădurilor la problema atât de spinoasă a religiei, dar le diluează înainte ca acestea să devină pregnante, înainte să nască oarece contradicții, dimpotrivă. Temele sunt menținute doar atât cât să adauge o nuanță în construcția vreunui personaj, fără însă ca acestea să fie definitorii.
Regizorul filmului a reușit să ofere publicului din România un film cuminte, dar care zdruncină tocmai prin cumințenia dureroasă a fiecărui cadru care se derulează de la început și până la final. Jocul actorilor, care echilibrează excelent gravitatea subiectului, alternanța dintre limbile folosite (engleză, franceză, română), puținele, dar foarte reușitele, momente comice, toate îmblânzesc și acoperă cu bună măsură scenele dure ale filmului. Însă, de reținut și faptul că Sitaru dovedește o extraordinară știință de a crește și de a opri la timp momentele de tensiune, de a nu exagera inutil agresivitatea, de a nu consuma până la final momentele cu încărcătură sexuală sau pur și simplu erotică.
"Fixeur" poate fi filmul de care România are astăzi nevoie. Pentru că tratează o temă care umple zi de zi buletinele de știri, hrănind apetitul de senzațional, de scandalos al telespectatorului. Folosește cu adevărat cuiva expunerea publică a unei copile agresate sexual? Avem nevoie cu adevărat să privim în ochi suferința pentru a conștientiza pericolul în care se află copiii noștri? Răspunsurile sunt în fiecare dintre noi. Cei care privim, acuzăm, judecăm și blamăm.
Da, filmul "Fixeur" deține toate elementele necesare unui film a cărui menire este să nască întrebări. Și probabil că nu există spectator care să nu se regăsească măcar în una dintre situații, măcar într-o replică din acest film.
Fetele din spatele nostru au mai chicotit la câteva scene, gen. Finalul filmului le-a afundat nițel în gânduri. S-au pierdut în ninsoare și, măcar pentru câteva clipe, le-au năpădit și pe ele întrebările. Domnul de la intrare își conduce și cealaltă jumătate de spectatori (doi jurnaliști) spre ieșire. E frig în sală rău de tot, strecurăm încă dârdâind din toate încheieturile. Păi, spune dumnealui, ne costă 5 milioane pe zi să încălzim sala asta. Iaca, acum abia am încasat 10 lei.
Se închide ușa și cinematograful încremenește din nou în tăcerea suspectă a începutului de weekend, în centrul unui oraș care se mândrește cu ceea ce i-a mai rămas și încă nu s-a prăbușit de tot: cultura.
Filmul rulează la Cinematograful Unirea până pe 2 februarie, de la ora 19.00. Nu pierdeți nimic dacă îl vedeți, dar câștigați o sumedenie de întrebări! Și nu e puțin lucru!
Fixeur, România-Franţa, 2016
Scenariu: Adrian Silişteanu, Claudia Silişteanu
Regie: Adrian Sitaru
Distribuţie: Tudor Istodor, Andreea Vasile, Mehdi Nebbou, Adrian Titieni