Considerat drept un copil minune al vremurilor sale, îndrumat de George Enescu spre o carieră muzicală, discipol al Floricăi Muzicescu, coleg și prieten al lui Dinu Lipatti, Corneliu Gheorghiu a început să cânte pe scenă și să compună de la vârsta de 6 ani.

Cariera pianistică l-a purtat pe cele mai importante scene din România și din străinătate. Cel mai tânăr student al Conservatorului de Muzică din București - la vârsta de 9 ani - a devenit mai târziu profesor și șeful catedrei de pian al acestei prestigioase instituții. Căsătorit cu distinsa muziciană Florica Gheorghiu, cu care s-a stabilit în Belgia din 1978, Corneliu Gheorghiu și-a continuat frumoasa carieră pe toate meridianele lumii.

S-a stins din viață pe 8 octombrie 2019, la Bruxelles, la vârsta de 95 de ani.
 

 

Primul concert pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani

În anii 30 ai secolului trecut, "copilul-minune" al Botoșanilor susținea primul concert pe scena Teatrului "Mihai Eminescu". Avea 6 ani. Un an mai târziu îi cânta lui Enescu. La 9 ani este admis la Conservatorul bucureștean, ca elev al Floricăi Musicescu. Pianist, compozitor, profesor. Prieten cu Dinu Lipatti, artist al clapelor și magician al portativului, Corneliu Gheorghiu a dus mereu dorul Botoșanilor natali: "Apusurile de soare din grădina copilăriei mele nu le-am regăsit nicăieri pe lume!".

S-a născut în familia farmacistului Gheorghiu, din Botoșani. Tatăl cânta la vioară, mama la pian. Copilul Corneliu a deprins notele, tonurile și subtonurile, ritmul și fascinația pentru instrument într-o casă în care muzica vibra nu doar într-un arcuș, într-o clapă, ci în fiecare obiect care îi ieșea în cale.

"Primele imagini despre părinții mei sunt din anii 20, când aveam 3-4 ani. Mămăica ce-mi cânta la pian, constatând plăcerea mea și dorința de "a face și eu sunete ca mata", mi-a arătat notele: clape de pian corespunzătoare cu portativele conținând note. Tătăica, întors acasă seara, cânta la vioară, iar eu îl acompaniam, modulând tonalitatea după cum schimba el armoniile (trecuseră, desigur, mai multe luni). Aceasta, în mod intuitiv", ne povestea în anul 2018 maestrul Corneliu Gheorghiu, la vârsta de 94 de ani.

La 5 ani compune primul vals. Urmează alte melodii, armonii, devenind în scurtă vreme un "copil-minune", așa cum avea să îl denumească însuși Viorel Cosma, în cartea „De la Cantemir și Enescu până la Lipatti și Ursuleasa: copiii-minune ai muzicii românești (1673-2013)”.

Intuind talentul nativ, părinții îl încredințează unei profesoare de pian, Marița Goilav, fostă elevă a lui George Enescu. Astfel, Corneliu Gheorghiu avea doar 6 ani când susține un concert pe scena Teatrului "Mihai Eminescu" din Botoșani, un eveniment ce avea să fie consemnat în prea vremii, prima recenzie despre “copilul-minune” apărând în „Știrea”, sub semnătura jurnalistului Cezar Rețeanu. Un concert în care – fapt cu totul extraordinar atunci ca și acum – a interpretat, pe lângă celebrul Menuet al lui Luigi Boccherini, și o compoziție proprie. Mai târziu avea să mărturisească faptul că nu era singura compoziție și că inspirația (curajul!) a venit după ce a urmărit un film la cinematograful din oraș.

“Botoșanii anilor 30 însemnau pentru mine o intelectualitate culturală de înalt nivel: la o populație de 33.0000 de locuitori aveam familii unde se făcea muzică de cameră. Aveam Teatrul Eminescu (copie a lui Burgtheater – Viena) unde se produceau ansambluri serioase și distractive (Constantin Tănase), Cinema Popovici, aveam mari personalități: Enescu, Iorga, poeți: Pillat, Artur Enășescu, scriitori (Tiberiu Crudu), ziariști (Cezar Rețeanu, cu prima recenzie în “Știrea” despre „copilul minune”), erau chiar trei ziare, profesori renumiți: Iacobeanu (Franceză), Poslușnicu (Muzică: Istoria Muzicii la Români), Blebea (Matemateci), prof. Gheorghiu (Istorie). Corul excelent al Liceului Laurian, condus de Poslușnicu, ne vizita casele de Crăciun (făcea parte din el și fratele meu, care lua lecții de vioară cu prof. Poch)”, își amintea, cu o rigurozitate de invidiat, pianistul Corneliu Gheorghiu.

Marița Goilav a văzut în copilul Corneliu Gheorghiu nu doar muzicalitatea, ci și geniul. A fost profesorul care a știut să parcurgă, alături de elevul său, drumul de la joaca de-a muzica până la prima oră de pian adevărată, până la primul concert de înaltă clasă. "Când le cântam ultima „proaspătă” creație, Mămăica și Marița plângeau de emoție pe canapeaua din salon", își amintea Maestrul.
 

 

Întâlnirea cu Enescu, la 7 ani!

Tot Marița Goilav avea să îi mai deschidă o ușă către lumea mare a Muzicii. “Marița Goilav era prima și minunata profesoară de pian a copilăriei mele; iubea deopotrivă Muzica și copiii. Ea m-a dus că-i cânt compozițiile lui Enescu”, povestea Corneliu Gheorghiu.

Era anul 1931. Copilul de numai 7 ani, de mână cu profesoara lui de pian, se pregătește pentru marea întâlnire cu George Enescu.

De remarcat că, în anul 1931, George Enescu împlinea 50 de ani, iar botoșănenii aveau să îl sărbătorească în mare fast și admirație. Enescu era copleșit (asaltat) peste tot de “copiii-minune”. Din respect pentru fosta sa elevă, Enescu acceptă să îi cânte, dar numai 10 minute și doar compoziții proprii. Ce a urmat? Elevul minune i-a cântat lui George Enescu, dar nu 10 minute, ci o oră și jumătate! O oră și jumătate cu nouă valsuri compoziții proprii, două fantezii, un Andante Cantabile. Enescu se minuna de ceea ce auzea, pentru că nimeni nu îl învățase pe copilul de numai 7 ani să compună!

La 9 ani, admis la Academia Regală!

Entuziasmat, Enescu le recomandă părinților să îl ducă la Paris. Lipsa mijloacelor materiale făceau imposibil acest vis. Cu toate acestea, familia decide să îl ducă pe băiat la București. Așa se face că, la numai 9 ani, Corneliu Gheorghiu susține examen și este admis la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică. Întâlnește aici pe Florica Musicescu, încă un dascăl de excepție („nu cânți cu degetele, ci cu sufletul”, obișnuia să le spună învățăceilor săi).

Materialul integral pe care Știri.Botoșani.Ro l-a dedicat pianistului Corneliu Gheorghiu, cu doar un an înainte ca acesta să plece la cele veșnice: Corneliu GHEORGHIU, "copilul-minune" din interbelicul botoșănean: "Orașul meu natal a fost totdeauna cu mine, în sufletul meu!"