A apărut cel mai recent număr al revistei de cultură ”Hyperion”, publicație aflată sub egida Uniunii Scriitorilor din România, editată de Fundaţia Culturală „Hyperion – Caiete botoşănene“, și care aduce împreună - așa cum ne-a obișnuit de peste patru decenii – scriitori, critici și artiști din întreg palierul cultural contemporan.
În vremuri de tulburare socială și politică, într-o perioadă în care valorile par a se fi răsturnat, iar societatea se confruntă cu incertitudini de tot soiul, rolul revistelor culturale devine din ce în ce mai pregnant, oferind nu doar informație de calitate, ci și spațiu de reflecție, inspirație și de dezbatere, provocând cititorii să gândească critic și să își reexamineze convingerile, contribuind astfel la o mai bună înțelegere a contextului social și politic.
Or revista Hyperion știe să aducă în discuție teme relevante, pe de o parte, dar și să păstreze literatura și arta într-o zonă a valorilor identitare, prin promovarea dialogului și sprijinirea creativități, instrumente esențiale pentru reflecție și transformare.
Revista Hyperion – care beneficiază în acest număr și de ilustrații deosebite ale lui Florin Grosu (coperta 1) și Cristian Bîrzoieș (coperta 4), este deschisă, așa cum ne-a obișnuit, de Accentele lui Gellu Dorian, redactorul-șef al publicației.
Gellu Dorian – Năravuri vechi, reforme noi
”Deşi libertatea de exprimare este garantată constituţional, cel puţin, dacă nu dintotdeauna, în ultima vreme aceasta a fost îngrădită prin diferite forme de acţiune de diverse poziţii instituţionale, de la CNA la CCR, de la BOR la UAT, toate, în fond, supuse clasei politice devenită categoria supremă, decizională, în statul român. Nu este numai o stare de fapt, vizibilă doar la noi, ci aceasta, deşi ocrotită de Carta Drepturilor Omului, dar şi de instituţii internaţionale consacrate, se face din ce în ce mai vizibilă peste tot.
Cum însă nu vreau să generalizez aici acest fapt, acuzat şi scos la iveală de diverse mitinguri din întreaga lume, o să mă refer doar la ultimele acţiuni de acest fel manifestate, virulent chiar, la noi. Faptul că un spectacol de teatru ca Proorocul Ilie de Thadeusz Slobodzianek, pus în scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti de regizorul Bodond Nagy, cu o bilă roşie de atenţionare pe afiş, cum că spectacolul nu este recomandat minorilor sub 18 ani, după premieră a stârnit reacţii din partea BOR-ului, cerându-se scoaterea de pe afiş a acestuia şi interzicerea lui pe viitor, ilustrează o formă de cenzură, pe care o credeam eradicată. Chiar dacă subiectul acestui spectacol, scris de un dramaturg polonez, ilustrează viaţa unui sătuc polonez de la graniţa cu Belarus, deci cu o altă formă a credinţei, ortodoxia, şi a unui preot care povesteşte enoriaşilor apocalipsa, nu ar fi trebuit să mişte atât de vehement Patriarhia Română, încât să ceară excomunicarea spectacolului din arealul vieţii cultural-ortodoxe al României. Amănuntele acestei luări de poziţie nu le discutăm acum, nici argumentele aduse în luarea de poziţie, ci doar faptul că un act artistic, demn de a fi trecut în fondul cultural viu, se cere a fi amputat. Nu ştiu dacă este un început în astfel de inchiziţii culturale la noi, însă, dacă ar fi aşa şi mai ales dacă ar fi lăsat să se întâmple aşa ceva, ar trebui să scoatem din patrimoniul nostru cultural şi alte spectacole, puse în scenă de mari regizori, de la Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Silviu Purcărete, Andrei Şerban, chiar şi unele realizate de Radu Afrim sau alţi experimentalişti din arealul teatrului românesc contemporan. Şi de aici, ar mai fi un pas, până la intrarea unei astfel de cenzuri în câmpul vast al literaturii române, care, după cincizeci de ani de comunism, a intrat în câmpul deschis al libertăţii de exprimare, oferind cititorului o plajă largă de oferte ale lecturii, satisfăcând tot felul de gusturi, de la cele fără perdea până la cele mai temeinic literar scrise. Şi atunci la ce am ajunge? Din nou de acolo de unde am plecat acum treizeci şi cinci de ani, cu speranţa că doar cititorii pot fi cei care vor aplica cenzura asupra unei opere literare, cum la fel şi spectatorii asupra unui spectacol, eliminând din mers ceea ce merită a fi tăiat. Nu am urmărit îndeaproape argumentele bisericii ortodoxe, prin organismele ei consacrate, dar am putut constata că după formele de cenzură politică, aplicate de CCR, iar altele, aplicate de CNA, care nu mai are rolul de la începuturi, această nouă formă de cenzură, aş numi-o inchizitorială, este o înscriere în marele aparat represiv ce se instaurează la noi de la o zi la alta.
Am citit articolul lui Varujan Vosganian despre strategia culturală de la noi, publicat într-un număr recent al „României literare“, ca răspuns sau atitudine la propunerea de reformare a noilor strategii culturale în viziunea Guvernului României, prin ministerul de resort. Semnalele trase de preşedintele Uniunii Scriitorilor din România sunt, de fapt, şi punctele de vedere care nu au intrat în atenţia noilor strategi culturali, ceea ce semănă, într-un fel, şi cu reformele din vastul program al României educate, prin care şcolile, elevii şi profesorii nu urmau să fie consultaţi, ci doar să urmeze bazaconiile ce urmau a fi puse în aplicare.
La fel şi aici, în domeniul culturii, nimic despre perspectiva culturii scrise, ci doar nişte module preluate parcă de la inteligenţa artificială, care, isteaţă fiind, nu are nimic comun cu realitatea. Aduc aici în discuţie şi aceste aspecte, care, trecute cu vederea de către cei cărora li se pregătesc astfel de strategii şi reforme, nu sunt supuse unor discuţii publice, unor consultări cu cei care sunt implicaţi în mod direct în cultura vie a ţării, ci sunt aduse în pagină de lege de inşi care sunt total în afara vieţii culturale, transformând o reformă, să-i zic, într-o formă de cenzură. Or cenzura, când vine să scoată din joc un element al vieţii culturale, nu poate fi decât o expresie a unei autocraţii sau a unui totalitarism, forme ce aparţin dictaturilor, care, pentru a controla totul, trebuie să limiteze formele de exprimare şi mai ales să le aducă la nivelul lor de înţelegere. (Integral în revista Hyperion)
Citim în acest număr al revistei de cultură Hyperion:
Invitatul revistei - Ioan Iacob în dialog cu Leo Butnaru
Dialogurile revistei - Nicolae Tzone în dialog cu Radu Sergiu Ruba, Lucian Vasiliu în dialog cu Daniel Cristea-Enache, George Motroc în dialog cu Veronica Balaj
La rubrica Poesis semnează Marian Drăghici, Vasile Dan Marchiș, Ana Ardeleanu, Antonio Doda, Cătălina Hașotti, Gabriela Botici, Anda Comșa-Chiș, Lucia Bibarț, George Vigdor, Madalina Virginia Antonescu, Simona Lungu
Beletristica ne oferă texte de Dan Perșa, Mircea Bodnariu, Rodica Bretin, Christian W. Schenk
Terapie narativă cu Dumitru Ungureanu
Teatru sub semnătura autorilor Aurel Andrei, Lucian Scurtu
Pagini de Jurnal cu Leo Butnaru, Liviu Ioan Stoiciu
O generoasă, ca de obicei, Cronică literară, semnează Daniel Cristea-Enache, Vasile Spiridon, Ovidiu Petcu, Savu Popa, Paul Gorban, Liviu Capșa, Victor Teișanu, Daniel Mariș, Stela Iorga
ReLecturi cu Radu Voinescu
Eminescu in aeternum, rubrica asumată ca de obicei de Valentin Coșereanu, Theodor Codreanu, Victor Teișanu, Corneliu Fotea, dar și pagini dedicare scriitoarei Grete Tartler – Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ pe anul 2024, cu Laudatio rostită la decernarea Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia, de Vasile Spiridon.
În Universalis, revista Hyperion ne oferă scrieri din poezia avangardei ucrainene, în traducerea lui Leo Butnaru (Ivan Krușelniţkiy, Sveatoslav Gordinskiy), Adrian George Itoafă – Alter-ego-urile lui Fernando Pessoa, Ivan Pozzoni (Ileana Pascu și Rodi Vinau), Mariangela Gualtieri (Traducere de Cătălina Frâncu), Mariana Rânghilescu – Criza morală în Lupul de stepă de Hermann Hesse
Eseuri de Al. Cistelecan, Ioan Holban, Simona-Grazia Dima, Ovidiu Petcu, Vianu Mureșan, Marius Chelaru , Victor Teișanu, Octavian Buda, Visarion Alexa, Raluca Faraon
În rubrica Memoria, Magda Ursache ni-l readuce în preajma inimii pe Petru Ursache, un om tânăr pe viaţă, dar o găsim aici și pe Lucia Dărămuș în dialog cu Petru Ursache
Recentul număr al revistei se încheie cu o serie de Note, comentarii, idei: Premiile revistei „Convorbiri literare“, dar și texte de Petru Ababii, Octavia Buhociu și Ana Coșereanu.