Monah de la sfârşitul anilor 40 ai secolului 20, arhimandritul Clement Haralamb spune că viaţa pe care a dus-o în mănăstire „a fost bună, pentru că a făcut ascultare”.
Arhimandritul Clement Haralamb s-a născut în localitatea Lunca din județul Botoșani, la data de 4 aprilie 1923. A intrat în obștea Mănăstirii Cozancea în anul 1947. Este tuns în monahism în 1948, iar în anii următori hirotonit diacon și preot. În 1953 este viețuitor la Mănăstirea Cetățuia. În acelaşi an ajunge pentru prima dată la Mănăstirea Curtea de Argeș. Aici se închinoviază din anul 1956. De atunci şi până astăzi este vieţuitor în această vatră de spiritualitate românească. Anul trecut, la împlinirea vârstei de 100 de ani, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a conferit distincţia „Crucea Patriarhală”.
Alegerea de a urma viaţa monahală a fost un gând din copilărie. Cea mai mare parte din viaţă a fost monah la Mănăstirea Curtea de Argeş.
Ucenicul Părintelui Paisie Olaru
În monahism a intrat la Mănăstirea Cozancea din binecuvântatul ţinut al Botoşanilor, unde a stat timp de 6 ani. Aici a devenit fiul duhovnicesc al avvei cu chip şi viaţă de Pateric, cuviosul părinte Paisie Olaru. Prin intermediul lui l-a cunoscut şi pe părintele Cleopa Ilie, care venea la Mănăstirea Cozancea pentru a primi sfat duhovnicesc de la părintele Paisie.
Despre duhovnicul său, părintele Clement spune că era un om foarte bun, care l-a ajutat mult în formarea sa duhovnicească. În acelaşi timp vorbeşte şi despre blândeţea părintelui Paisie, care era foarte atent cu fiii săi duhovniceşti, viaţa lui fiind o pildă pentru toţi cei care l-au cunoscut.
Părintele Clement mărturiseşte că părintele Paisie Olaru a fost un om sfânt. Dintre monahii pe care i-a cunoscut la Cozancea, cel mai vestit era părintele Paisie, care stătea retras lângă mănăstire, în viaţă sihăstrească. Venea în mănăstire pentru slujbe, apoi se retrăgea la chilia sa. Aici te primea dacă aveai nevoie de ajutorul său. Citea o rugăciune pentru a veni în ajutorul celui care-l căuta. Părintele Paisie era un om al liniştii, al tăcerii, care prefera să se retragă în rugăciune. El avea o viaţă îmbunătăţită. Sfatul părintelui Paisie pentru părintele Clement a fost să facă ascultare, care este cea mai importantă pentru un monah.
Părintele Cleopa l-a chemat la Mănăstirea Sihăstria din ţinutul Neamţului pentru a vedea locul unde a pusnicit el timp de 7 ani în munţi şi să-i întâlnească pe toţi vieţuitorii cu viaţă pustnicească de acolo. Din păcate, nu a putut să facă această călătorie duhovnicească, pentru că a fost reţinut de ascultările pe care le-a avut ca preot la Mănăstirea Curtea de Argeş, unde exista puţin personal clerical în anii comunismului, părintele Clement fiind monah la Curtea de Argeş din anii 50 ai secolului trecut.
De 70 de ani la racla Sfintei Filofteia
De atunci, părintele a slujit la racla Sfintei Filofteia, fiind martor în 7 decenii al multor lucruri minunate pe care Dumnezeu le-a făcut prin mijlocirea ei. Condiţia esenţială pentru a primi ajutor de la Sfânta Filofteia este credinţa, după cum mărturiseşte părintele Clement: „Cine venea cu credinţă se vindeca”.
Despre pelerinajul la sfintele moaşte ale Sfintei Filofteia, părintele spune că a fost tot timpul, inclusiv în epoca comunistă. Sfinţia Sa mărturiseşte că Sfânta Filofteia este de mare ajutor pentru cei care au credinţă, fără de care nu poţi face nimic. În viaţa sa, Sfânta Filofteia a lucrat şi i-a oferit tot ce are nevoie un călugăr pentru trăirea monahală. Pentru el este „o sfântă care ajută pe toată lumea”. Părintele Clement spune că Sfânta Filofteia l-a ajutat foarte mult.
Pentru a trece prin viaţă ca adevăraţi creştini este foarte important „să păzim poruncile lui Dumnezeu”. Pe acest lucru insistă foarte mult părintele Clement după 8 decenii de viaţă monahală, la care adaugă şi cuvintele: „Fără credinţă nu poţi face nimic”. În viaţa noastră creştină smerenia este fundamentală, şi în acest sens părintele Clement spune: „Dacă Mântuitorul S-a smerit, noi cu atât mai mult”. Iar „când ne rugăm, mintea trebuie să o ţinem sus la Mântuitorul. Atunci rugăciunea este bună”.
Părintele Clement, ca om călăuzit în viaţa sa monahală de smerenie, nu a vrut să spună nimic despre sine, arătând că „Dumnezeu ştie toate despre el”, subliniind că nu vrea să se laude, iar vârsta la care a ajuns, 101 ani, nu a depins de el, ci de Dumnezeu.
În finalul convorbirii cu părintele Clement l-am întrebat ce trebuie să facă un om ca să se mântuiască şi mi-a răspuns la fel: „Să ţină poruncile lui Dumnezeu”.
(Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina)