Botoșăneanul care a fost spion în slujba Majestății Sale britanice. Nepotul lui George Enescu condamnat de comuniști pentru înaltă trădare!

Născut într-o zi de 4 aprilie, nepot al lui George Enescu, excelent pictor, dar și grafician și poet. A fost agent secret pentru MI6, serviciul de spionaj britanic. A făcut pușcărie sub comuniști.

Cunoscut ca pictor, grafician, memorialist și poet român, George Tomaziu, nepot al marelui compozitor George Enescu, a activat mulți ani ca agent secret în MI6, serviciul de spionaj britanic. S-a întâmplat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și în primii ani de după 1944, până la arestarea sa, de către comuniști, în 1950. Sub acoperirea de artist, Tomaziu a spionat pentru britanici, împotriva naziștilor și, mai apoi, împotriva sovieticilor. În 1942, a fost încadrat ca locotenent al Majestății Sale britanice în Intelligence Service.

George Tomaziu s-a născut la Dorohoi, pe 4 aprilie 1915, mama sa, Lucreția, fiind verișoara marelui compozitor George Enescu. Datorită apropierii de Enescu, care îi era și naș, George Tomaziu a cochetat de la o vârstă fragedă cu muzica, însă adevărata sa vocație a fost pictura - la patru ani și-a făcut primul autoportret. Odată cu trecerea timpului a devenit din ce în ce mai apropiat de George Enescu, participând la aproape toate seratele și reuniunile din casa acestuia.

După ce a terminat studiile facultății de Arte Frumoase din București, prin 1937, Tomaziu a fost dus la Paris de George Enescu, care l-a introdus în lumea artiștilor. Din toamna lui 1938 și până în primăvara lui 1939 a trăit în Germania, astfel încât a cunoscut pe viu dictatura național-socialistă impusă de Hitler. A devenit un critic al nazismului în care vedea răul în forma sa pură. Drept urmare, atunci când a revenit acasă, la București, nu i-a fost greu să aleagă tabăra de partea căreia să lupte.

În iunie 1944, Alexader Eck a fost trădat de un colaborator, un anume Constantin Poltzer. Eck și membrii rețelei sale, între care și George Tomaziu, au fost arestați și duși la Odobești pentru cercetări. Aici au fost bătuți și înfometați, ca să dezvăluie toate detaliile activității de spionaj. Alexander Eck a recunoscut că este șeful rețelei MI6 din România, iar George Tomaziu a confirmat că face parte din aceasta.



La intervenția nașului său, George Enescu, pe lângă mareșalul Ion Antonescu, George Tomaziu și ceilalți membri ai rețelei MI6 au fost transferați la închisoarea Malmaison din București, unde au avut un regim foarte relaxat.

Au stat în închisoare doar câteva săptămâni, până în dimineața zilei de 24 august 1944, când au fost eliberați, imediat după lovitura de stat din 23 august 1944. Imediat, Alexander Eck a fost plasat într-un avion cu destinația Istambul, fiind retras din România, în vreme ce George Tomaziu a revenit la vechea sa dragoste, pictura.

Băgat la pușcărie de comuniști

După ocuparea României de către trupelor sovietice, rețeaua MI6 a continuat să-și desfășoarea activitatea schimbându-și obiectivele. La scurtă vreme, George Tomaziu a fost contactat de un alt agent care i-a propus să-și reia activitatea clandestină și l-a pus în legătură cu noul reprezentant al MI6, Ivor Porter.

A rezistat până în 1950, când a fost descoperit și arestat de Securitatea comunistă care l-a acuzat de înaltă trădare. În momentul arestării, comuniștii i-au confiscat toată corespondența sa cu George Enescu.

Pe 22 noiembrie 1950, George Tomaziu a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică, pentru înaltă trădare, fiind acuzat că a făcut spionaj în favoarea Marii Britanii. A trecut prin închisorile de la Aiud, Pitești și Gherla, fiind eliberat în 1963. Până în 1969 a trăit din vânzarea picturilor pe care i le comandau diplomații străini de la București. În 1969 a reușit să plece din țară și să se stabilească la Londra și, mai apoi, la Paris, scrie Evenimentul Zilei.

S-a stins din viață în 1990, la Paris, pe 3 decembrie, la aproape un an de la căderea comunismului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” organizează concurs pentru ocuparea unui post de maestru lumini, sunet!

astăzi, 17:15

Cei interesați trebuie să îndeplinească anumite condiții. Așadar, sunt necesare: - studii medii absolvite cu diploma de bacalaureat; - vechime în muncă/specialitate: minim 6 lu...

Dezorientat și înfrigurat, un botoșănean a ajuns la spital. Polițiștii locali l-au găsit într-un parc!

astăzi, 15:50

În acest weekend, efectuând serviciul de patrulare, polițiștii locali, au identificat în parcul de joacă pentru copii situat pe Aleea Curcubeului, o persoană de sex masculin &ici...

Vin ninsorile și viscolul în mai multe regiuni ale țării! Șefa ANM: „Vremea se va răci semnificativ”

astăzi, 15:16

Directorul ANM, Elena Mateescu, a dat detalii despre prognoza meteo. „Primele zile din această săptămână debutează cu o vreme cu temperaturi în creștere până miercuri...