Sfântul Elefterie (†126) a trăit pe vremea împăratului Adrian (117-138) şi era din Roma. Rămânând orfan de tată, a fost crescut de mama sa, Antia, care primise credința creștină de la Sfântul Apostol Pavel. Copil fiind, Elefterie a fost dus la Sfântul Anichit, Episcopul Romei (†167), de la care a învăţat tainele credinței creștine, să se roage şi să deslușească învățăturile Sfintei Scripturi. Tot Sfântul Anichit l-a hirotonit diacon la vârsta de 15 ani, preot la 18 ani, iar la vârsta de 20 de ani a fost rânduit Episcop al Iliricului. Luminându-i pe păgâni cu învățăturile creștine, a adus pe mulți dintre aceștia la Hristos. Împăratul, auzind, s-a mâniat şi l-a adus înaintea sa pentru a-l judeca. Sfântul Elefterie L-a mărturisit senin şi cu mult curaj pe Iisus Hristos, ca fiind Dumnezeu adevărat, şi pentru aceasta a fost supus la multe şi cumplite chinuri. A fost culcat pe un pat de aramă încins în foc, apoi a fost aruncat într-un cazan cu untură şi smoală clocotite. Însă, prin harul lui Dumnezeu, Sfântul Elefterie a rămas nevătămat uimindu-i pe păgâni. Sfătuit de prefectul Coremon, împăratul a făcut un cuptor cu țepușe de o parte şi de alta. Atunci, rugându-se Sfântul Elefterie, Coremon s-a umplut de Duh Sfânt şi a intrat el însuși în cuptor. Ieșind nevătămat de acolo, Coremon l-a mărturisit şi el cu mult curaj pe Mântuitorul Iisus Hristos şi pentru aceasta i s-a tăiat capul. Iar Sfântul Elefterie, ieșind şi el neatins din cuptor, a fost întemnițat. Scăpând din închisoare cu ajutorul îngerilor Domnului, s-a retras într-un munte, unde trăia alături de fiarele sălbatice. A fost prins însă din nou şi din porunca lui Adrian a fost ucis cu sulițele, dându-şi astfel sufletul în mâinile Domnului. Mama sa, Antia, a fost şi ea ucisă cu sabia pe când îl îmbrățișa pe fiul ei mort.