Calendar Ortodox: Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa şi Polixenia

Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul s-a petrecut cu şase luni înainte de Buna Vestire. Acelaşi Arhanghel Gavriil s-a arătat marelui preot Zaharia, când acesta a intrat în Sfânta Sfintelor, tămâind şi rugându-se pentru popor.

Văzându-l, Zaharia a fost cuprins de teamă, dar Arhanghelul i-a prorocit că rugăciunea i-a fost ascultată şi că Elisabeta, soţia sa, îi va naşte un fiu pe care îl va numi Ioan, că pruncul va fi mare înaintea Domnului, nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Însă Zaharia şi soţia sa, Elisabeta, erau foarte înaintaţi în vârstă, de aceea, tatăl s-a îndoit de cuvintele Arhanghelului.

 

Atunci, Gavriil l-a certat pentru necredinţă, spunându-i că va rămâne mut până la naşterea copilului. Prin voia lui Dumnezeu s-a zămislit Sfântul Proroc Ioan Botezătorul din părinţi sterpi, cu şase luni înainte de Întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfintelor Cuvioase Xantipa şi Polixenia. Ele au trăit în Spania în timpul împăratului roman Claudiu (41-54). Xantipa era soţia guvernatorului Spaniei, care se numea Probus. Aceasta avea o soră, Polixenia, care, ajungând în părţile de răsărit ale Imperiului Roman, a primit botezul creştin de la însuşi Apostolul Andrei. După ce s-a întors în Spania, împreună cu Apostolul Onisim, a primit botezul şi sora ei, Xantipa. Până la sfârşitul vieţii lor L-au propovăduit pe Hristos Domnul cu multă râvnă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

La mulți ani! Militarii din Botoșani au marcat Ziua Artileriei Terestre! - FOTO

astăzi, 17:53

Pe 10 noiembrie se împlinesc 183 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie din Țara Românească, prilej de sărbătoare și pentru Batalionul 335 Artilerie „Alexan...

Un român este pentru a patra oară patronul celui mai bun restaurant italienesc din Marea Britanie!

astăzi, 17:26

"Unul dintre secretele mele este cuptorul de pizza adus direct de la Napoli și construit în stil tradițional, exact cum se face în sudul Italiei. Însă lumea apreciază foarte...

Botoșănenii au la dispoziție automate pentru achiziția tichetelor de călătorie pentru transportul public! UNDE sunt amplasate

astăzi, 17:03

Începând de marți, 10 noiembrie 2026, botoșănenii au la dispoziție mecanisme moderne și rapide pentru achiziționarea unui bilet de călătorie pentru mijloacele de transport în...