Calendar Ortodox: Sfântul Mucenic Isidor din Hios; Sfântul Sfinţit Mucenic Terapont, Episcopul Ciprului

Sfântul Isidor († 251) a trăit pe vremea împăratului roman Deciu (249-251). Neamul său era din cetatea Alexandriei, iar el era înscris în armata împărăţiei, având rangul ce se numea „option”.

Sfântul Isidor se afla cu partea sa de oaste în Alexandria, sub ocârmuirea lui Numerian, un duşman aprig al creştinilor. Isidor era creştin de mult timp, tare şi viteaz cu trupul, şi avea o viaţă plăcută lui Dumnezeu, pentru că trăia în feciorie, curăţie sufletească şi trupească, rugăciune şi fapte bune, fugind de plăcerile lumeşti şi de necurăţiile păgâneşti, dar fără a mărturisi pe faţă că el este creştin, şi aceasta de frica prigonirilor, scrie ziarullumina.ro.

 

Din porunca lui Deciu, oastea de sub ascultarea lui Numerian a fost nevoită să plece din Alexandria şi să se mute în insula Hios. Armata era atât de numeroasă, încât corăbiile au umplut marea, apoi, întinzând pânzele, au mers spre locul stabilit. Împreună cu oastea, a mers în insula Hios şi Sfântul Isidor. Într-una din zile, un sutaş cu numele Iuliu, rău la suflet şi invidios, l-a denunţat pe drept-credinciosul Isidor la conducătorul Numerian.

A spus despre el că este creştin şi că adesea, în taină, se roagă lui Hristos, iar pe zeii Romei îi necinsteşte. Atunci, a fost chemat la judecată de Numerian, care i-a poruncit să se lepede de Hristos şi să aducă jertfe zeilor păgâni. Pentru că nu a vrut să se lepede de Hristos, i s-a tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

Sunday, 25 October 2026

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

Sunday, 25 October 2026

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...