Calendar Ortodox: Sf. Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, şi Ioan de la Râşca şi Secu, Episcopul Romanului; Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului

Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei (†1657), s-a născut în jurul anului 1590 în Moldova. Numele său de botez a fost Vasile. De tânăr s-a călugărit la Schitul Zosin din valea Secu, unde a şi deprins carte, învăţând limbile slavonă şi greacă. Fiind bun povăţuitor, a fost numit egumen al mănăstirii.

Cu multă osârdie, Cuviosul Varlaam s-a adâncit în tainele cărţilor, traducând „Scara” Sfântului Ioan Scărarul (1618). Apoi, pentru strădaniile şi virtuţile sale a fost ridicat la treapta de arhimandrit. În anul 1632 a fost chemat să păstorească Mitropolia Moldovei. A înfiinţat prima tipografie din Moldova, în anul 1640, la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. A pregătit lucrările cunoscutului Sinod de la Iaşi, din anul 1642, unde a fost adoptată Mărturisirea de credinţă a Mitropolitului Petru Movilă al Kievului.

 

Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte și pe Sfântul Ioan de la Râşca şi Secu, contemporan cu Sfântul Varlaam şi născut în zona Vrancei. A fost dus de Sfântul Varlaam la Mănăstirea Râşca, unde s-a călugărit în anul 1630. După ce Sfântul Varlaam a ajuns Mitropolit al Moldovei, l-a mutat pe Ioan la Mănăstirea Secu. În anul 1667 a fost ales Episcop al Huşilor, iar în anul 1674 Episcop al Romanului. S-a mutat la Domnul în anul 1685, fiind înmormântat la Mănăstirea Secu.

Tot astăzi îl pomenim și pe Sfântul Alexandru, Patriarhul Constantinopolului, care a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, scrie ziarullumina.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un elev din Botoșani va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială din Kazahstan!

astăzi, 20:38

Gășpărel Marian Ștefan, elev al Liceului „Regina Maria” din Dorohoi, va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială pe echipe, competiție care...

Weekend prelungit pentru elevi și profesori. Luni, 5 octombrie, nu se fac ore în școli!

astăzi, 19:20

Luni, 5 octombrie, este Ziua Internațională a Educației și nu vor fi organizate cursuri în unitățile de învățământ din țară. Elevii și profesorii vor avea weekend prelung...

SURSE! Gheorghe Șoldan, printre numele luate în calcul de președintele Nicușor Dan pentru propunerea de premier

astăzi, 18:45

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, s-ar afla pe lista scurtă a liderilor social-democrați care ar putea fi nominalizați de președintele României, Nicușor Dan, pe...