Sfântul Procopie era din ţinutul Decapole, care se află lângă Marea Galileei. Denumirea Decapole vine de la cele 10 cetăţi pe care acel ţinut le cuprindea. Sfântul Procopie luase de tânăr calea vieţii monahiceşti şi era vestit între călugări pentru trăirea sa sfântă, pentru postirea sa şi mai ales pentru multele sale nevoinţe. El a trăit pe vremea prigoanei împotriva sfintelor icoane, şi ridicându-se ca un stâlp al Ortodoxiei şi mare apărător al dreptei credinţe, stând cu bărbăţie împotriva taberelor eretice, le umplea de ruşine şi cu nebiruite cuvinte, insuflate de Dumnezeu, dovedea nebunia învăţăturii iconoclaştilor.

Pentru că era un aprig apărător al dreptei credinţe, din porunca împăratului, cuviosul a fost prins şi bătut cumplit, apoi a fost zgâriat cu unelte de fier şi i s-a smuls pielea de pe corp. A fost apoi aruncat în temniţă, avându-l ca frate de pătimire pe Cuviosul Vasile Mărturisitorul (sărbătorit la 28 februarie). Pe toate le-a răbdat sfântul, predicând neîncetat adevărul credinţei creştine. Murind împăratul Leon, Sfântul Procopie a fost eliberat din temniţă şi cu trupul şubrezit de mulţimea chinurilor s-a dus la mănăstirea sa, trăind în osteneli şi în rugăciune. La bătrâneţi adânci s-a mutat în pace la Hristos-Domnul, văzându-L pe Acela nu în icoană, ci în mod real primind de la El răsplata pentru ostenelile sale cele multe.

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie