Sfântul Efrem Sirul (†373) era din Mesopotamia, născut la Nisibe. De neam era sirian, iar părinÅ£ii săi erau creÅŸtini. A învăţat carte la Åžcoala din Nisibe, însă, atunci când perÅŸii au ocupat cetatea, ÅŸcoala s-a mutat la Edesa, păstrând limba siriană. Aceasta se întâmpla pe la anul 360.

Sfântul Efrem a trăit sub împăraÅ£ii romani începând cu marele Constantin (306-337) ÅŸi până la Valens (364-378). A fost hirotonit diacon de Episcopul Iacob din Nisibe ÅŸi i s-a încredinÅ£at noua Åžcoală siriacă din Edesa, care a cunoscut o mare strălucire sub conducerea sa. TradiÅ£ia spune că Sfântul Cuvios Efrem a luat parte la lucrările Sinodului I Ecumenic de la Niceea din anul 325, fiind tânăr diacon, ca ÅŸi Sfântul Atanasie cel Mare, ÅŸi tot din tradiÅ£ie ÅŸtim că a fost hirotonit preot de Sfântul Vasile cel Mare, pe când se afla în Cezareea Capadociei.

CITEȘTE ȘI: "Ce dorință nu poate îndeplini peștișorul de aur"

 

Sfântul Efrem a fost un poet inspirat, un cuvântător înflăcărat, un aspru nevoitor ÅŸi un mare rugător iubitor de viaţă duhovnicească. Prin imnele ÅŸi poemele sale, el urmărea întărirea dreptei credinÅ£e în cei care le auzeau, căci ele erau cântate sau citite în biserici. Pentru darurile sale a fost numit „harfa Duhului Sfânt”.

A cântat cu mare strălucire credinÅ£a, rugăciunea ÅŸi mai ales pocăinÅ£a. Fragmente din scrierile sale se află ÅŸi în rugăciunile Bisericii noastre, precum rugăciunea: „Doamne ÅŸi Stăpânul vieÅ£ii mele”, rostită în timpul Postului Mare. Astfel, scriind multe cărÅ£i ÅŸi pe mulÅ£i învăţându-i, la adânci bătrâneÅ£i ajungând, s-a mutat în pace la Domnul. 

(Un articol de: Pr. Åžtefan Sfarghie)