Sfântul Simeon (†592) s-a născut în Antiohia Siriei şi a trăit pe vremea împăratului Iustinian (527-565). Încă de la şase ani, după ce tatăl său a murit în timpul unui cutremur, a mers cu binecuvântarea mamei lui, Sfânta Marta, în Seleucia, ca ucenic al unui pustnic virtuos, Ioan de la muntele Pilasa. Acolo, a învăţat ce este viaţa călugărească, deprinzându-se cu greutăţile cele de zi cu zi, dar şi cu răbdarea.
Adesea, Simeon avea dumnezeieşti arătări, care-l chemau să îndeplinească faptele cele bune şi plăcute lui Dumnezeu, iar de cele rele să se depărteze. Drept aceea, fericitul Simeon urma întru toate sfaturile părintelui său, priveghea necontenit şi stăruia în rugăciune şi post neîntrerupt. Era atât de blând şi de curat la suflet, încât şi animalele sălbatice veneau la el fără a se teme, urmându-l asemenea unor mieluşei. Pentru viaţa sa sfântă Dumnezeu l-a învrednicit cu harul vindecărilor bolilor.
Deoarece nu se mai putea odihni din cauză că era prea solicitat de poporul care venea la el să ceară sfaturi şi să se vindece de boli, a primit poruncă să meargă la Muntele Minunat, într-un loc pustiu. Acolo, a ridicat o mănăstire cu ajutorul celor vindecaţi de el, apoi, fiind hirotonit preot, după Sfânta Liturghie primea de la un înger pâine cerească, din care gustând de trei ori, nu mai avea nevoie de nici o altă hrană pământească. În anul 526, Simeon, dorind să-şi potolească toate pornirile trupului, a ales să se urce în vârful unui stâlp, unde a stat sub cerul liber şi iarna, şi vara, timp de 66 de ani, neputând să doarmă, ci doar aţipind puţin şi rugându-se neîncetat. Sfântul Simeon a trecut la Domnul la vârsta de 85 de ani. Moaştele sale au fost aduse mai târziu în Imperiul Bizantin, iar astăzi, cinstitul său cap se află la Mănăstirea Neamţ.