Pentru că avea o fire rea şi pentru viaţa sa tâlhărească, dregătorul său l-a eliberat pentru că se temea de el. Deci, plecând Moise, s-a însoţit cu tâlharii şi văzându-l aceia puternic la trup şi aspru la obicei, l-au pus vătaf peste ei. Odată, Moise a dorit să se răzbune pe un cioban care-l împiedicase să facă o nelegiuire.
Dar, negăsindu-l, i-a omorât patru berbeci graşi ale căror piei le-a vândut pe vin. Mai apoi, trecând printr-o mare primejdie, Moise s-a pocăit, devenind călugăr iscusit, trăind în post şi în aspre nevoinţe, aducându-i la Hristos chiar şi pe unii tâlhari care au vrut să-l prade. Căci, şezând în chilia sa, au nimerit la el nişte hoţi, neştiind că el este Moise.
Şi legându-i el cu o funie, i-a pus pe umeri ca pe un sac de paie şi i-a dus în faţa obştii şi a zis către fraţi: „De vreme ce mie nu mi se cade să fac dreptate, iar aceştia au venit asupra mea să-mi facă rău, ce porunciţi să fac cu ei?” Şi au poruncit părinţii să-i dezlege şi să-i lase liberi. Iar ei, dacă au cunoscut că el este Moise şi văzând atâta bunătate la el, s-au mărturisit înaintea lui Dumnezeu, s-au lepădat de lume şi au devenit călugări iscusiţi. Cel care oarecând fusese tâlhar s-a învrednicit chiar de darul preoţiei. Pe când avea 75 de ani au năvălit saracinii în mănăstirea în care vieţuia şi împreună cu încă şase monahi a fost ucis, primind astfel cununa muceniciei din mâinile lui Hristos.
Astfel a fost sfârşitul Cuviosului părintelui nostru Moise Etiopianul, care din tâlhar s-a făcut monah şi cu desăvârşire, plăcut lui Dumnezeu s-a făcut prin adevărată pocăinţă.