Calendar ortodox: Îl cinstim astăzi pe Sf. Mc. Emilian de la Durostorum

Pentru că a mărturisit că este creştin, Sfântul Emilian a fost bătut cumplit, apoi dregătorul a poruncit să fie aruncat în foc.

Împăratul Iulian Apostatul (361-363), părăsind credinţa cea adevărată, a ridicat prigoană mare împotriva creştinilor, tocmind dregători asupritori prin toate cetăţile imperiului. La Durostorum a trimis pe un chinuitor nemilostiv cu numele Capitolin, pierzător de oameni şi iubitor de idoli. Acesta, venind la Durostorum, a intrat în capiştea idolească şi a adus jertfe zeilor, închinându-se idolilor cei neînsufleţiţi.

Apoi, într-o altă zi, ieşind la locul de judecată, a stat pe un scaun înalt cu mare mândrie şi a întrebat: „Este oare cineva în cetatea aceasta împotriva zeilor, mărturisind că este creştin”? Iar cetăţenii cu jurământ îl încredinţau că nu este în cetatea lor nici un om de felul acesta. Deci, auzind dregătorul că în cetate nu sunt mărturisitori ai lui Hristos, s-a bucurat foarte mult şi chemând la sine pe supuşii săi a făcut un ospăţ mare.

 

Era însă în Durostorum un creştin cu numele Emilian, care, în timp ce păgânii se desfătau, a intrat în capiştea idolească, având la sine un ciocan de fier, şi a sfărâmat toţi idolii, iar altarul l-a răsturnat. Văzând cele întâmplate, dregătorul s-a mâniat şi a trimis slugile sale să îl caute pe cel ce a făcut acestea. Atunci, fericitul Emilian a recunoscut cu vitejie fapta sa, pentru că păgânii prinseseră un alt om nevinovat pe care voiau să-l ducă la judecată.

Pentru fapta sa şi pentru că a mărturisit că este creştin, Sfântul Emilian a fost bătut cumplit, apoi dregătorul a poruncit să fie aruncat în foc. Sfântul Emilian, stând însă în mijlocul văpăii, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci iar focul nu l-a atins pe el. Şi rugându-se lui Dumnezeu şi-a dat sufletul în mâinile Sale, de la care a primit cununa mucenicilor. (Ziarul Lumina)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Destăinuirile unui bătrân pe moarte

astăzi, 07:15

Pe patul de moarte stă intins un om de 80 de ani, soț, tată, bunic, străbunic. I se apropie sfârșitul și de jur imprejurul patului stă toată familia: soția, toți copiii și toți nepo...

Calendar ortodox, 17 septembrie: Sf. Ier. Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail; Sf. Mc. Sofia (Înţelepciunea) şi fiicele sale: Pistis (Credinţa), Elpis (Nădejdea) şi Agapi (Dragostea)

astăzi, 07:00

Sfântul Dionisie Erhan s-a născut în anul 1868 în satul Bardar din apropierea Chișinăului, din părinți evlavioși, Vasile și Andriana. La botez a primit numele Dimitrie. Pe c&a...

Botoșaniul găzduiește întâlnirea anuală a președinților filialelor județene ale SSMR și a inspectorilor de matematică!

Wednesday, 16 September 2026

Municipiul Botoșani găzduiește, în aceste zile, reprezentanți ai comunității profesionale implicate în dezvoltarea educației matematice din România. În perioada 17&nd...