Împăratul Iulian Apostatul (361-363), părăsind credinÅ£a cea adevărată, a ridicat prigoană mare împotriva creÅŸtinilor, tocmind dregători asupritori prin toate cetăţile imperiului. La Durostorum a trimis pe un chinuitor nemilostiv cu numele Capitolin, pierzător de oameni ÅŸi iubitor de idoli. Acesta, venind la Durostorum, a intrat în capiÅŸtea idolească ÅŸi a adus jertfe zeilor, închinându-se idolilor cei neînsufleÅ£iÅ£i.
Apoi, într-o altă zi, ieÅŸind la locul de judecată, a stat pe un scaun înalt cu mare mândrie ÅŸi a întrebat: „Este oare cineva în cetatea aceasta împotriva zeilor, mărturisind că este creÅŸtin”? Iar cetăţenii cu jurământ îl încredinÅ£au că nu este în cetatea lor nici un om de felul acesta. Deci, auzind dregătorul că în cetate nu sunt mărturisitori ai lui Hristos, s-a bucurat foarte mult ÅŸi chemând la sine pe supuÅŸii săi a făcut un ospăţ mare.
Era însă în Durostorum un creÅŸtin cu numele Emilian, care, în timp ce păgânii se desfătau, a intrat în capiÅŸtea idolească, având la sine un ciocan de fier, ÅŸi a sfărâmat toÅ£i idolii, iar altarul l-a răsturnat. Văzând cele întâmplate, dregătorul s-a mâniat ÅŸi a trimis slugile sale să îl caute pe cel ce a făcut acestea. Atunci, fericitul Emilian a recunoscut cu vitejie fapta sa, pentru că păgânii prinseseră un alt om nevinovat pe care voiau să-l ducă la judecată.
Pentru fapta sa ÅŸi pentru că a mărturisit că este creÅŸtin, Sfântul Emilian a fost bătut cumplit, apoi dregătorul a poruncit să fie aruncat în foc. Sfântul Emilian, stând însă în mijlocul văpăii, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci iar focul nu l-a atins pe el. Åži rugându-se lui Dumnezeu ÅŸi-a dat sufletul în mâinile Sale, de la care a primit cununa mucenicilor. (Ziarul Lumina)