Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sfinții Cuv. Auxentie, Maron şi Avraam

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) trăia în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostăşească, fiind vestit în palatele împărăteşti, cu numele Auxentie, fiul lui Ada persul.

Şi era acesta pe cât de înţelept şi viteaz în viaţa cea din afară, pe atât de credincios şi de râvnitor în faptele credinţei. Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul şi pe alţi bărbaţi temători de Dumnezeu, s-a lepădat de slava lumească şi a intrat în monahism. Deci, din ostaş al împăratului pământesc, Auxentie s-a făcut ostaş al cerescului Împărat, Mântuitorul Iisus Hristos.

 

A fost hirotonit diacon, apoi preot, şi a primit slujirea să izgonească pe diavoli din oameni. Dorind o viaţă liniştită, a lăsat cetatea, şi s-a dus într-un munte, ce se numea Oxia. Fiind oarecând descoperit de nişte păstori, mulţi oameni au început să vină la el pentru a fi tămăduiţi sufleteşte şi trupeşte. Credincioşii i-au zidit lui o chilie, iar Cuviosul Auxentie învăţa şi tămăduia poporul printr-o fereastră. A luat parte la Sinodul al 4-lea Ecumenic de la Calcedon (451), chemat fiind din porunca împăratului Marcian, care foarte mult îl stima.

Într-o noapte, stând cuviosul la rugăciune, a văzut sufletul Sfântului Simeon Stâlpnicul călătorind spre cer. Şi aşa, cu evalvie vieţuind, la adânci bătrâneţi ajungând, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alegeri parțiale: Un oraș și două comune din județul Botoșani se pregătesc de alegeri!

astăzi, 13:48

Autoritatea Electorală Permanentă a informat Palatul Victoria, vineri, că sunt cel puțin 35 de primari ale căror mandate au încetat, iar Guvernul are obligația legală de a stabili data or...

Harta șpăgii în spitalele din România: Care este situația la Botoșani?

astăzi, 12:54

Rezultatele sunt colectate pe baza unui formular care oglindește disponibilitatea pacienților de a sesiza situațiile în care personalul medical le-a solicitat bani sau alte recompense. De men...

Botoșănean arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate propriilor copii!

astăzi, 11:56

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de comite...