Sfântul Mucenic Conon a trăit pe vremea Sfinţilor Apostoli şi era din satul Vidania, din ţara numită Isauria. Era fiul unui bărbat păgân care se numea Nestor, iar mama sa se numea Nadia. Înainte de a veni el la credinţa creştină, părinţii săi l-au însurat cu o fecioară, Ana, dar Conon s-a învoit cu ea să trăiască în curăţie.
Primind Botezul în numele Preasfintei Treimi, la îndemnul Arhanghelului Mihail, atât şi-a umplut sufletul de sfintele învăţături, încât i-a înduplecat pe soţia şi pe părinţii săi să se boteze. Conon ducea o viaţă smerită de rugăciune, muncă şi înfrânare, propovăduind fără încetare cuvântul lui Dumnezeu, iar pentru aceasta a fost binecuvântat cu darul facerii de minuni. Vrând oarecând poporul să aducă jertfă unui idol, Conon l-a făcut pe demonul care era ascuns în chipul acela idolesc de piatră să mărturisească singur că nu el este Dumnezeu.
Poporul, auzind acestea, a strigat: „Unul singur este Dumnezeu, Cel al lui Conon”, şi cu toţii s-au botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor din porunca lui Domiţian (51-96), a fost prins şi Sfântul Conon de dregătorul Magnus. A fost supus la multe chinuri pentru credinţa sa în Hristos-Domnul, fiind bătut şi schingiuit de moarte.
Aflând poporul unele ca acestea, a alergat să îl elibereze, iar pe Magnus l-au alungat. După ce l-au eliberat, i-au legat rănile, apoi l-au dus la casa lui, unde a mai trăit doi ani. Şi aşa vieţuind, cu pace s-a mutat la cereştile lăcaşuri.
