Sfântul Trifon era din satul Lamsac, din ţinutul Frigiei şi a trăit pe vremea împăraţilor Gordian al 3-lea (238-244), Filip Arabul (244-248) şi Deciu (249-251). A cunoscut încă din copilărie credinţa creştină şi fiind sărac păştea gâştele pentru a se putea întreţine. Pentru smerenia lui s-a învrednicit de darul vindecării bolilor şi al izgonirii diavolilor. A fost chemat la Roma de Gordian spre a-i vindeca fiica posedată de un duh necurat. Pentru că a vindecat-o în văzul mulţimilor, numeroşi oameni au crezut atunci în Hristos.

Când Deciu a ajuns împărat, a pornit prigoană împotriva creştinilor şi atunci a fost prins şi Sfântul Trifon. Fiind dus la Niceea, a fost aruncat în temniţă din porunca dregătorului Acvilin, mai-marele Bitiniei. A fost chemat să jertfească idolilor, însă el L-a mărturisit cu mult curaj pe Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat, iar pentru aceasta a fost supus la multe chinuri: a fost tras pe roată, a fost purtat desculţ prin zăpadă până când i-au degerat picioarele, a fost legat de cai, i s-au bătut cuie în tălpi şi a fost ars pe trup. Rămânând neschimbat în decizia sa de a fi creştin, a fost osândit să moară de sabie, însă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului înainte de a ajunge la locul execuţiei, în anul 250.

Astăzi pomenim şi pe Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas. Acestea erau din Cartagina şi au trăit pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211). Din porunca dregătorului au fost prinse şi întemniţate, iar pentru că nu erau botezate, au primit Botezul creştin în taină, în închisoare. Felicitas era însărcinată şi a născut în temniţă, iar Perpetua avea un copil la sân pe care-l alăpta. Fiind aduse la judecată, ele nu au fost înduplecate nici de dragostea pentru pruncii lor şi nici de rugăminţile părinţilor şi ale rudelor, ci au mărturisit cu hotărâre credinţa lor în Hristos Iisus Domnul. Pentru aceasta au fost osândite să fie date spre mâncare fiarelor, în circ, de ziua împăratului.