Sfântul Benedict, al cărui nume înseamnă binecuvântat, era din cetatea Nursia, Italia, nu departe de Roma. S-a născut în anul 480 din părinţi dreptcredincioşi, cu bună stare. Fiind însetat de cunoaştere, Benedict, după ce a primit o învăţătură temeinică în oraşul său, a fost trimis de părinţii săi la cele mai înalte şcoli din Roma. Supărat şi chiar înspăimântat de viaţa plină de patimi a tinerilor din vremea sa, părăsind lumea, s-a retras într-o peşteră, la Subiaco, unde s-a călugărit la îndemnul unui monah roman, care vieţuia acolo. Vreme de trei ani s-a nevoit sfântul într-o peşteră, neştiut fiind de oameni, până când, în chip minunat, a fost descoperit de un preot, cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului. Şi au început să vină la el mulţime de tineri, printre care şi Maur, şi Placid, cu care sfântul a înfiinţat 12 mănăstiri cu câte 12 călugări în fiecare aşezământ monahal. Odată, fiind cuprins de ispite trupeşti, fiind în apropierea sa urzici şi spini, sfântul s-a aruncat în ele şi, tăvălindu-se multă vreme şi însângerându-şi tot trupul, răbda cu vitejie durerile.
Astfel, s-a izbăvit pentru totdeauna de gândurile pătimaşe. Altă dată, Sfântul Benedict a scăpat de moarte căci, oferindu-i-se un pahar cu băutură otrăvită, sfântul l-a binecuvântat cu semnul Sfintei Cruci, iar paharul s-a sfărâmat. Sfântul Benedict s-a mutat mai târziu la Subiaco, în Campania italiană şi s-a aşezat cu ucenicii săi la Monte Casino, în anul 529. În acea singurătate fiind, a scris Rânduiala sa pentru viaţa de mănăstire. Pentru el, mănăstirea este o şcoală unde se învaţă a sluji pe Dumnezeu în tăcere, singurătate, smerenie şi ascultare. Pravila sa a ajuns rânduiala care, mai târziu, a fost adoptată, un timp, de toţi călugării din Apus. După ce a vieţuit 14 ani la Monte Casino, fiind în vârstă de 63 de ani, Sfântul Benedict de Nursia s-a mutat în pace la cereştile lăcaşuri.