În timpul lui Darius I (522-486 î.Hr.), împăratul perşilor, venind zile mai bune, evreii au început să rezidească templul, dar lucrul mergea greu şi se temeau că acest al doilea templu nu va avea nici bogăţia, nici frumuseţea, nici slava templului lui Solomon. Împreună cu Prorocul Zaharia, Prorocul Agheu a fost trimis de Dumnezeu să risipească aceste temeri, spunând iudeilor că, deşi acest al doilea templu va fi mai sărac, nu va fi lipsit de slavă. Prorocul Agheu a prorocit despre chemarea neamurilor la mântuire şi despre a doua venire a Domnului.

Astăzi, Biserica Ortodoxă o pomeneşte şi pe Sfânta Teofana (†893) din Constantinopol, fiica lui Constantin şi a Anei. Ea a fost educată în evlavia creştinească de părinţii ei. Căutând oarecând împăratul Vasile Macedoneanul (867-886) o copilă virtuoasă şi frumoasă pentru fiul său Leon, a găsit-o pe Teofana. Şi era plin Constantinopolul de bucurie pentru o astfel de împărăteasă şi pentru nunta cinstită ce au avut-o Leon şi Teofana. După o vreme, din cauza unor uneltiri, împăratul Vasile Macedoneanul i-a închis pe fiul său Leon şi pe Teofana timp de trei ani. Însă, când a fost hramul Bisericii „Sfântul Proroc Ilie”, împăratul s-a împăcat cu fiul său şi au mers împreună la slujbă. Iar când împăratul s-a îmbolnăvit, a hotărât ca Leon să fie singur stăpânitor şi împărat.

De atunci, cinstita împărăteasă Teofana trăia în palatele împărăteşti, dar se îngrijea mult de mântuirea sufletului. Ea socotea ca pe un nimic mărirea împărătească şi nu înceta ziua şi noaptea să aducă laude lui Dumnezeu, prin citirea psalmilor, prin cântări şi rugăciuni. Îi plăcea viaţa de nevoinţă şi dispreţuia mesele bogate şi scumpe. Se hrănea cu legume şi cu pâine şi făcea multă milostenie. Noaptea nu dormea pe patul împărătesc, ci pe o rogojină aşezată pe jos. La sfârşitul vieţii, chemându-i pe toţi ai săi, îi învăţa cele folositoare sufletului şi aşa cu pace şi-a încredinţat sufletul curat în mâinile Domnului.