Calendar ortodox: Astăzi îi cinstim pe Sf. Cuv. Pimen cel Mare, pe Sf. Mc. Fanurie și pe Sf. Ier. Osie, Episcopul Cordobei

Cuviosul Pimen (†454) era egiptean de neam şi a trăit în pus­tia Egiptului în vremea împăratului Teodosie al II-lea cel Tânăr (408-450). Împreună cu cei şapte fraţi ai săi, a luat drumul pustiei, făcându-se monah. Aşadar, fericitul Pimen îşi ducea zilele şi anii în pustniceşti nevoinţe, stăruind neîncetat în rugăciuni, sporind în fapte bune şi întărindu-se cu ajutor de la Dumnezeu împotriva diavolului. Într-un timp scurt, supunându-şi trupul în slujba duhului, a ajuns la înălţimea nepătimirii, devenind mare între părinţii pustiei. Dregătorul din acel loc a vrut atunci să-l vadă pe Pimen, dar el, gândindu-se că aşa vor începe ispitele şi mândria, i-a trimis răspuns să nu vină, că nu poate să-l vadă. Mirându-se, dregătorul a recurs la un şiretlic, închizându-l pe nepotul lui Pimen, cu gândul că părintele din pustie va veni să mijlocească pentru acesta şi astfel îl va putea vedea. Sora Sfântului Pimen a alergat atunci la el şi i-a cerut ajutor. Sfântul nu a primit-o şi nu a vrut să meargă la dregător, dar la rugămintea ei i-a scris dregătorului: „Cercetează după lege şi de este vrednic de moarte, să moară, iar de nu, nepedepsindu-l, să-l eliberezi!” Dregătorul s-a mirat atunci de această socotinţă şi l-a eliberat pe tânăr. Şi a avut Cuviosul Pimen mulţime de ucenici, cărora le răspundea în pilde, pentru ca ei să înţeleagă învăţăturile Domnului şi să nu rătăcească de la dreapta credinţă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

Sunday, 1 November 2026

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

Sunday, 1 November 2026

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

Sunday, 1 November 2026

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...